Cultură

FOTO / Elevii de la Boboc, premiați la Festivalul „Iarna buzoiană”

Militarii Diviziei 2 Infanterie „Getica” au participat la un moment magic, adresat tuturor vârstelor, care a avut drept scop reînvierea obiceiurilor și tradițiilor străvechi ale iernii din satele românești, dar și prezentarea lor într-o versiune contemporană. Este vorba despre Festivalul Naţional de Tradiţii lnterculturale şi Cultural Sportive „Iarna Buzoiană”, aflat la cea de-a XI-a ediţie a, ce a avut loc în Sala de Spectacole a Consiliului Județean Buzău, la care și-au adus aportul Cercul Militar Buzău împreună cu Asociația Județeană „Sportul pentru toți”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău .

Ediția de anul acesta a găzduit peste 300 de participanți împărțiți în grupuri şi formaţii vocale, de urători/colindători, ansambluri corale sau de dansatori ale diverselor case de cultură, cercuri militare, cluburi sportive şi de specialitate ori instituţii de învăţământ din mai multe judeţe.

Fiecare participant și-a putut pune în valoare priceperea, talentul și dăruirea într-una dintre secțiunile festivalului, iar juriul – format din maior Dănuţ Vulpe, şeful Muzicii Militare reprezentative a Diviziei 2 Infanterie „Getica” (președinte), Viorica Radu, profesor coordonator Cercul de Teatru al Cercului Militar Buzău, Nicu Dinu, profesor coregraf de dans popular în cadrul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat, Liliana Costache, profesor aplicant al proiectului județean „MOUSAIOS  –  Datini din Bătrâni”, Mihaela Bălăceanu, profesor coordonator Cerc de Dans al Cercului Militar -, a avut dificila misiune de a desemna câștigătorii.

Cine sunt câștigătorii

  • Trofeul„Obiceiuri de iarnă” – Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc;
  • Trofeul „Dans popular/stilizat” – Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov;
  • Trofeul „Dans modern”Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, Boboc;
  • Trofeul „Interpretare corală” – Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc;
  • Trofeul „Interpretare soliști” –  Ema Ganea, Cercul Militar BuzăuLiceul de Arte „Margareta Sterian”, Buzău;
  • Trofeul Festivalului  „Iarna Buzoiană” – Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc;

Despre acest festival, în care sunt promovate valorile culturale strămoșești prin prisma obiceiurilor de iarnă, rămase din bătrâni și perpetuate de generații, profesorul coordonator Iustina Horga, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, a spus: „A fost un festival minunat, unde am cunoscut colegi care s-au ridicat la un nivel înalt. Ne-am bucurat că ne-am văzut toți, absolvenți, liceeni și am împărtășit împreună bucuria Crăciunului, bucuria Nașterii Domnului. A fost bucurie, a fost pace, un sentiment de liniște, care ne-a înconjurat pe toți. A fost o experiență inedită și ne bucurăm că am luat parte, astăzi, la acest eveniment”.

La rândul ei, Diana Botezat, studentă în anul III la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov a adăugat: „A fost o experiență deosebită participarea la acest festival. A fost prima oară când am participat în format fizic și mă bucur că am putut fi alături de voi aici. Mi-a plăcut că am putut să transmit mai departe tradițiile strămoșești cu care am venit de acasă, de la părinți, de la bunici și sper că am pus, în sufletele dumneavoastră, câte puțin din spiritul Crăciunului și magia sărbătorilor”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker