Ministrul agriculturii: Despăgubiri pentru zonele calamitate de secetă din Buzău

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, consideră că 2024 va fi un an agricol „foarte bun”, chiar dacă sunt anumite zone afectate de secetă, însă suprafaţa calamitată până în prezent nu depăşeşte 200.000 de hectare din cele aproape şapte milioane de hectare însămânţate în toamna anului trecut şi în primăvara acestui an.
„Eu cred că va fi un an agricol foarte bun din ceea ce am văzut prin deplasările în ţară pe care le-am avut. Sunt anumite zone afectate de secetă şi deja am discutat în zona Buzău, o parte din Galaţi şi Vrancea, unde sunt suprafeţe calamitate, pentru că au fost zone în care nu s-a irigat. Se aşteaptă de la prefecturi constituirea Comitetului de situaţii de urgenţă, pentru, ca împreună cu direcţiile agricole şi cu celelalte instituţii implicate, să se întocmească procesele-verbale de secetă. Vom aloca sumele necesare pentru despăgubiri, pentru că aşa trebuie să alocăm în perioada în care fermierii o duc greu şi pe perioada de secetă, dar, în rest, în ţară, culturile sunt foarte bune. Nu cred că sunt calamitate mai mult de 200.000 de hectare din cele aproape şapte milioane de hectare însămânţate, culturi de toamnă şi de primăvară”, a declarat, pentru „Agerpres”, ministrul Agriculturii.
Buzăul, județ calamitat
Lipsa precipitațiilor a afectat în diverse proporții recoltele din aproape toate zonele județului Buzău, provocând pagube semnificative fermierilor care nu au acces la sisteme de irigație. Fermierii buzoieni se confruntă cu o situație dramatică: pe câmpurile din județ, culturile de grâu și alte plante de toamnă sunt distruse. În anumite zone, precum Vâlcelele-Râmnicu Sărat, agricultorii nu vor obține nicio recoltă, iar recoltarea care ar trebui să înceapă în curând nu va aduce rezultatele așteptate.
Cosmin Florea, directorul Direcției Agricole Buzău, a prezentat această situație critică în ședința Colegiului Prefectural de săptămâna trecută. El a solicitat oficial începerea demersurilor necesare pentru ca județul Buzău să fie declarat județ calamitat, o măsură urgentă pentru a putea oferi sprijin fermierilor afectați de secetă. La rândul său, prefectul a dat asigurări că va face tot posibilul pentru a ajuta agricultorii buzoieni să depășească această criză. Imediat după ședința Colegiului Prefectural, a fost organizată o întâlnire cu directorii Direcției Agricole, Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și cu reprezentanții altor instituții responsabile pentru a discuta măsurile care trebuie luate.
Declararea județului Buzău ca județ calamitat ar permite autorităților locale să acceseze fonduri de urgență și să implementeze măsuri de sprijin pentru agricultori. Aceasta ar putea include compensarea pierderilor financiare, subvenții pentru irigații și alte forme de asistență pentru a ajuta fermierii să se refacă după pierderile suferite.
Se constituie comisii de evaluare a pagubelor
Prefectul județului Buzău a emis, marți, ordinul privind constituirea a șase comisii mixte de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole înființate în toamna anului trecut, culturi care au fost grav afectate de condițiile meteo ce au condus la apariția secetei pedologice, informează purtătorul de cuvânt al instituției, Cristina Sterian.
Din aceste comisii vor face parte reprezentanți ai autorității administrației publice locale, ai Direcției Agricole și ai Agenției pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Dacă situația din teren o va impune, numărul comisiilor, constituite astăzi prin ordin de prefect, va putea fi suplimentat, mai comunică sursa citată.
„În perioada imediat următoare, comisiile vor merge pe teren pentru a constata și evalua pagubele produse de seceta pedologică. Specialiștii vor întocmi procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse, documente care vor fi asumate de membrii comisiilor, pe baza experienței și a cunoștințelor tehnice și profesionale pe care le dețin. Scopul evaluărilor dispuse în teren este acela de a centraliza rezultatele și de a le transmite către Ministerul Agriculturii, în vederea luării măsurilor necesare, în sprijinul agricultorilor buzoieni”, mai spune purgătorul de cuvânt al Prefecturii.
Ce spune prognoza agrometeorologică
Potrivit prognozei agrometeorologice publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă până la finele lunii mai, în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime în Maramureş, Crişana şi Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, local estul şi sudul Dobrogei, nordul, nord-vestul, vestul şi sudul Munteniei, izolat nordul şi sudul Olteniei. Conţinutul de apă din sol va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată şi puternică), în Moldova, pe suprafeţe extinse din Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, local în estul şi sudul Transilvaniei.
Rezerva de umiditate în stratul de sol 0-50 cm, în cultura de porumb, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată şi puternică) se vor înregistra local în estul şi sudul Moldovei, sudul, centrul, nordul şi nord-estul Munteniei, izolat nordul Dobrogei şi nord-vestul Banatului.
Pe fondul regimului hidrotermic din aer şi sol favorabil, ritmurile biologice de creştere şi dezvoltare ale culturilor de câmp şi speciilor pomi-viticole se vor desfăşura pe ansamblu în bune condiţii, în cea mai mare parte a regiunilor agricole ale ţării.



