Sport

Mihalcea: „Aș prefera să câștigăm fără să prestăm un joc extraordinar”

O victorie urâtă este de preferat unui egal frumos. Este cea mai recentă declarație oferită de Adrian Mihalcea. Fostul internațional a opinat că, în contextul celor trei meciuri capitale pe care le mai are Gloria de disputat, preferă victoria, chiar și în detrimentul spectacolului.

Pentru partida de joi cu Brașovul, tehnicianul născut la Slobozia mizează și pe jucătorii experimentați pe care-i are la dispoziție: „Într-un meci, ai nevoie de jucători cu experiență și de o conjunctură favorabilă, dar și de noroc. Aș fi mulțumit dacă am câștiga fără să prestăm un joc extraordinar. În aceste trei partide rămase până la finalul sezonului regulat primează rezultatul”, a declarat Adrian Mihalcea pentru Campus TV.

Din fericire pentru Buzău, suprafața de joc se prezintă în condiții decente, după ce gazonul a fost mult timp acoperit de zăpadă. Cum Gloria, în calitate de gazdă și, de ce nu, de favorită, va fi echipa care va construi, un teren desfundat ar fi fost o piedică, în planul de joc conceput de banca tehnică din Crâng: „Surprinzător, terenul se prezintă într-o stare foarte bună. Zăpadă nu mai e de o săptămână. Este încă puțin umed, dar sper că până joi să arate încă și mai bine”, a mai spus Mihalcea.

Partida dintre Gloria și FC Brașov se va disputa joi, de la ora 17.00. Gloria are nevoie de nouă puncte din ultimele trei meciuri ale sezonului regulat pentru a nu depinde de jocul rezultatelor. Momentan, Buzăul ocupă poziția a șasea, eligibilă pentru play-off, la un punct distanță de urmăritoarea, Csikszereda. Șanse teoretice pentru accederea în plutonul fruntaș au însă și următoarele trei clasate, Dinamo, Concordia și Brașovul.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker