Mihai Hlihor, artist decorator-sticlărie – absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Capitală, Facultatea de Arte Decorative, Secția sticlă, promoția 1986, fost președinte al Filialei Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici în perioada 1994-2002 și vicepreședinte al al aceleiași filiale în 2006 -, participă cu câteva dintre lucrările sale, alături de Daniela Frumușeanu și Georgeta Hlihor, doi artiști de artă decorativă, la expoziția de artă „Sensuri”, deschisă la Muzeul Județean. Expoziția se numește „Sensuri”, explică Mihai Hlihor, pentru că este o expoziție de grup, cu trei artiști care au o activitate bine conturată și fiecare dintre și-a exprimat în lucrări personalitatea și gândurile proprii.
Lucările sale în sticlă reprezintă teme care l-au preocupat în timp și a realizat mai multe variante, dar și teme noi. Din această expoziție fac parte, ne spune artistul sticlar, „trei lucrări <Metamorfoze>, variațiuni pe temă”. De asemenea, în expoziție se află și „un monstru”: „Acelui monstru am vrut să-i zic arici, dar era prea fioros, un spirit malefic”. A dorit să dezvolte o temă a semnelor și i-a reușit. Ne prezintă în acest sens lucrarea „Aspirație”, „care ilustrează tendința de a urca spre lumină. Mai sunt și vietăți, o serie mult mai mare”. Încă de la începutul activității sale artistice, Mihai Hlihor a văzut în artă un fel de tinerețe fără bătrânețe, pentru că experimentele sale și căutările sale nu se sfârșesc niciodată. Prima lucrare a sa, o lucrare pe care a expus-o la Trienala artelor decorative, în 1986, este un vitraliu-experiment din sticlă albă cu irizări. 
De altfel, și lucrarea sa de diplomă, sau de licență cum se spune acum, era tot un vitraliu. „Am intitulat-o <Crochiuri>, tot din sticlă albă”, spune Mihai Hlihor, „ca un joc al plumbului, al liniei”. Cert este că fiecare artist sticlar are secretele lui, așa cum aveau, la începuturi, celebrii fabricanți ai sticlei de Murano din Italia, renumită de secole pentru aspectul, eleganța și frumusețea sa. „Zona respectivă a fost locul de început al sticlăriei Imperiului Roman. Au venit cu noutatea de a sufla sticla la țeavă, pentru că până atunci se turna în forme, ca și bronzul sau alte metale”, povestește Hlihor, cu remarca legată de tehnica folosită că aceasta este ancestrală, dar are amprenta sa personală. „Ca tehnică, restul e amprenta personală care contează foarte mult. Am abordat această tonalitate mai gravă gândindu-mă la Tabăra de scultptură Măgura, care s-a aflat într-un con de umbră mult timp”, mărturisește artistul sticlar.
A început să descifreze tainele sticlăriei într-o fabrică din Suceava, – pentru că Mihai Hlihor de loc din Suceava -, unde a lucrat înainte de a ajunge în Capitală, la Facultate. „Eu mai lucrasem înainte (n.r., de a ajunge la facultate) aproape doi ani de zile în domeniul sticlăriei. Serviciul pe care îl aveam era în domeniul acesta. Am lucrat la fabrica de sticlă din Suceava și acolo am făcut practică înainte de facultate. La București trebuia să am un serviciu ca să am și facultatea și am lucrat la Curtea sticlarilor. 
De aceea, am abordat sticla. Secția era ceramică, sticlă, metal. Puteam să iau și ceramică sau metalul, dar am preferat sticla, pentru că aveam în spate un bagaj și era un domeniu nou sticla. Erau puțini artiști în domeniu”, își amintește Mihai Hlihor începuturile sale în domeniu. A ajuns în Buzău în ’85, când se încheiase toată povestea Taberei de sculptură de la Măgura. Și pentru că era un loc unde veneau studenții de la Arte, a ajuns și el în tabără. „Am rămas uimit de ceea ce era acolo. Era un loc unde veneau studenții de la Arte și stăteau cu cortul. Mulți au făcut lucrul acesta, chiar și cei de aici, din Buzău”, își aduce aminte Mihai Hlihor.
Piesele pe care le-a expus la Muzeul Județean, o adevărată aventură vizuală în profunditatea universului fluid, vor rămâne acolo și mai pot fi vizitate până pe 15 aprilie. El transformă piesele în sculptură mică și conferă formei picturalitate.
