Sport

Miercuri se reia și Liga Națională de handbal feminin. Prima etapă, în turneu la Ploiești

După ce Liga masculină își va fi consumat, ieri deja al doilea turneu, ajungând deja la nouă etape disputate, miercuri este rândul să se pună în mișcare și primul eșalon al fetelor. Și în întrecerea feminină, Fe­de­rația a decis să meargă, deocamdată, în ciuda opo­ziției unanime echipelor, pe varianta turneelor de sală.

Pentru început, a fost programată doar prima etapă, care se va juca, cu câte patru meciuri pe zi, miercuri și joi, în Sala „Olimpia” din Ploiești.

„E târziu, șapte luni de pauză înseamnă foarte mult, dar ne bucurăm că am putut relua competițiile. Ca și la întâlnirile disputate până acum la Sf. Gheorghe, Federația Română de Hand­bal a avut grijă să ia toate măsurile de siguranță adaptate perioadei dificile pe care o traversăm. E important să reîncepem competiția feminină, deoarece Campionatul European e tot mai aproape”, a declarat Alexan­dru Dedu, președintele FRH. Handbalistele Gloriei vor juca în prima zi, miercuri, de la ora 18.30, în direct la TVR 1, împotriva lui CSM București.

Liga Națională, Etapa 1:

  • Miercuri, 14 octombrie:

– ora 10.15: Rapid București – CSM Slatina

– ora 13.00: CSM Galați – Gloria Bistrița Năsăud

– ora 15.45: HC Zalău – Minaur Baia Mare

– ora 18.30: Gloria Buzău – CSM București (TVR 1)

  • Joi, 15 octombrie:

– ora 10.15: Crișul Chișineu – Criș – CSU Cluj Napoca

– ora 13.00: Dacia Mio­veni – Măgura Cisnădie

– ora 15.45: Activ Ploiești – Dunărea Brăila

– ora 18.30: SCM Craiova – SCM Rm. Vâlcea (TVR 1)

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker