
Dacă Gloria nu a reușit să acceadă în grupele Cupei României, Buzăul este totuși reprezentată în cea mai veche competiție națională. Metalul joacă joi cu Universitatea Craiova, un meci contând pentru Grupa B a competiției. Este primul meci în grupe pentru elevii lui Vali Stan, Metalul calificându-se în această fază după ce a dispus de o altă grupare studențească, U. Cluj.
Pentru buzoieni, însăși calificarea în grupe a adus un plus de prestigiu, cu toate că șansele de a accede într-o fază superioară sunt reduse. Federația oferă, însă, stimulente financiare decente, fiecare victorie obținută în această fază aducând în conturile unui club câteva mii de euro bune. Pentru Metalul, în schimb, eventuala recompensă financiară ar conta mai puțin, spre deloc, date fiind cheltuielile cu organizarea meciului, mult mai mari decât în mod obișnuit, întrucât meciul cu Craiova se joacă pe Arena Gloria.
Buzoienii vin după două remize consecutive în Liga 2, cu Metaloglobus și Chindia, rezultate care pot fi considerate satisfăcătoare, măcar prin prisma punctelor din clasament. În meciul din weekend, de la Târgoviște, Metalul a a vut cele mai mari ocazii ale partidei, impresia generală fiind că alb-albaștrii au pierdut două puncte. Vali Stan a concluzionat că jucătorilor săi le-a lipsit curajul pentru a forța victoria lângă Turnul Chindiei și că atuul echipei este forța grupului.
„Am avut o prestație destul de bună, am avut posibilitatea să câștigăm meciul, dar cred că ne-a lipsit o doză de curaj să câștigăm la Târgoviște. Așa cum am spus-o înainte să înceapă campionatul, grupul este cel care contează, mai ales în momente când, din punct de vedere financiar, nu-ți permiți să aduci și alți jucători”, a spus Vali Stan
Aproape sigur, într-un meci de gală antrenorul buzoian va folosi cea mai bună formulă pe care o are la dispoziție.
Adversara de mâine este una dintre favoritele în cursa pentru trofeu. Costel Gâlcă nu va conta pe Alex Mitriță, jolly-jokerul oltenilor accidentându-se la începutul acestei săptămâni, chiar înainte de meciul cu Farul. „Juveții” sunt pe locul 3 în campionat, însă au arătat destule slăbiciuni, inclusiv o apărare destul de permeabilă, așa cum s-a văzut în meciul de la Ovidiu, acolo unde au încasat trei goluri. Este greu de anticipat dacă Gâlcă va uzita de toate vedetele, însă este cert, fostul mijlocaș al României dispune de un lot mult superior față de cel al Metalului. Ipoteza unei surprize în meciul de mâine nu ține însă de domeniul SF, întrucât motivația suplimentară, suportul fanilor și un pic de noroc pot răsturna niște calcule aparent simple la prima vedere.
Meciul dintre Metalul și Universitatea se joacă joi, de la 18.30, un bilet la tribuna I costând 25 de lei. Ca un amănunt, toți microbiștii care dețin abonament la meciurile de acasă ale buzoienilor vor beneficia de acces gratuit. De aceeași facilitate se vor bucura și persoanele cu dizabilități și copiii cu vârsta sub 7 ani.



