Sport

Metalul, răsturnare de scor la Ianca

Metalul a obținut cea de-a doua victorie la rând de la startul campionatului și continuă să rămână lidera seriei a 2-a în Liga a 3-a. Fotbaliștii buzoieni au avut însă mari emoții până a fi siguri de victorie în deplasarea de la Ianca, unde au întâlnit nou-promovata Viitorul. Brăilenii au condus la pauză cu 1-0, după un gol marcat din penalty în minutul 18, însă elevii lui Vali Stan au revenit pu­ternic în repriza a doua. Ionuț Radu a restabilit egalitatea în minutul 56, iar după nici șase minute Patrick Benga a transformat o lovitură liberă și și-a adus echipa în avantaj. În minutul 84, un autogol al gazdelor a stabilit și scorul final, 3-1 pentru Metalul, care se pregătește acum de urmă­toarea partidă, sâmbătă, pe terenul sintetic, împotriva lui CS Tunari.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker