Sport

Metalul, dezlănțuită din start. Victorie la debut și pentru Rm. Sărat

Sâmbătă, de la 17.00, derby buzoian pe sintetic

Start perfect pentru echi­pele buzoiene în noul campionat al Ligii a 3-a, cu punctaj ma­xim pentru Metalul și CSM Rm. Sărat, după victoriile obținute în runda inaugurală. În plus, grație succesului la scor cu nou-promovata Dinamo Bacău, Metalul este și primul lider al campionatului. Sâmbătă, de la ora 17.00, la nicio lună de la întâlnirea din Cupa României, Metalul și CSM Rm. Sărat se întâlnesc, tot pe terenul sintetic din Crâng, în etapa a 2-a a campionatului.

METALUL BUZĂU – DINAMO BACĂU 5-0 (4-0)

Metalul a pornit ca din tun în noul campionat. Adversara de la debut a trupei lui Vali Stan a fost nou-promovata Dinamo Bacău, care nu a avut nicio șansă în meciul care a deschis noul sezon, vineri seară, pe sintetic. În conti­nuare fără cele două piese de bază, Costi Ispir și Ștefan Nedelcu, și cu patru dintre achizițiile verii în primul 11, Metalul s-a instalat din start la conducere și a deschis scorul după numai 10 minute prin Claudiu Zamfirescu. Același jucător a reușit ,,dubla” șapte minute mai târziu și orice umbră de suspans, dacă mai era, s-a risipit. Gazdele au mai înscris de două ori până la pauză, prin Andrei Pavel (32) și Marius Tudorică (45), și au închis tabela la zece minute de la reluare, după încă o reușită a golgeterului Andrei Pavel. De remarcat fairplay-ul oaspeților care, după meci, au postat următorul mesaj pe contul oficial de Facebook: ,,Pe un teren nou-nouț, cu tribune, vestiare și infrastructură la cel mai înalt nivel, <metaliștii> din Buzău ne-au arătat care este nivelul și care sunt rigorile celui de-al treilea eșalon fotbalistic al României. Am întâlnit o echipă superioară, care va fi o pretendentă la promovarea în Liga a II-a!”.

Metalul: R. șerban (46 R. Popescu) – Ceaușu, Mihăeș (77 P. Benga), Stă­nică, șt. Păun – Cl. Zamfi­rescu, D. Stan, Tudorică, Atomei (46 C. Petre) – A. Iacob (Clătinici), A. Pavel (65 S. Sava). Antrenor: Vali Stan

CSM RM. SĂRAT – CS FĂUREI 2-1 (2-0)

După o perioadă necon­vingătoare în meciurile amicale, la care s-a adăugat eșecul în fața Metalului în Cupa României, CSM Rm. Sărat și-a revenit la timp și a făcut primul pas cu dreptul în noul campionat. La debutul în stagiunea 2021-2022, râmnicenii au primit, sâmbătă seară, vizita brăilenilor de la CS Făurei, echipa patronată de Bănel Nicoliță. Partida a început alert, cu faze la ambele porți, dar golul a picat relativ târziu, din fericire în poarta oaspeților, la o acțiune personală a lui Ionuț Roman, care a centrat în fața porții, iar Ricardo Mihalache a îndeplinit, din apropiere, o simplă formalitate (36). Până la pauză, fostul atacant al fostei SCM Gloria a mai înscris o dată în urma unui contraatac (42). Partea a doua a fost afectată serios de o ploaie torențială și a adus o reușită doar în contul oaspeților, marcator Stelian Nicoliță (73).

Liga a 3-a, Seria a 2-a – Etapa 1

• Aerostar Bacău – Viitorul Ianca 2-1

• Metalul Buzău – Dinamo Bacău 5-0

• Sportul Chiscani – CSM Focșani 0-1

• Sporting Liești – Oțelul Galați 2-1

• CSM Rm. Sărat – CS Făurei 2-1

Clasament

1. METALUL 3 p.

2-4. Aerostar 3 p.

Liești 3 p.

CSM Rm. Sărat 3 p.

5. CSM Focșani 3 p.

6-8. Ianca 0 p.

Oțelul 0 p.

CS Făurei 0 p.

9. Chiscani 0 p.

10. Dinamo Bacău 0 p.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker