Sănătate

Medicina școlară din mediul rural, pasată medicilor de familie

• ,,Sunt primari din județul Buzău care amenință medici că îi vor da afară și aduc ei doctorul lor”

Începutul de an școlar a însemnat pentru medicii de familie noi probleme și dificultăți în plus. Pe umerii lor s-a adăugat și povara adeverințelor, unele solicitate fără noimă de la nivelul unor unități de învățământ. Aceasta acolo unde comunitățile  beneficiază de prezența unui medic de familie. Pentru că sunt și comunități în mediul rural  care nu au medic de familie și nici medic școlar.

La nivel național, unitățile de învățământ beneficiază de asistență medicală școlară în centrele urbane prin medici și asistenți medicali care sunt angajați și coordonați de către autoritățile locale în conformitate cu prevederile OUG 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Mi­nisterul Sănătății către autoritățile administrației publice locale. Acoperirea cu perso­nal medical este incompletă, iar în mediul rural practic nu există cabinete medicale școlare înființate, cu toate că acest act normativ prevede că, acolo unde nu există cabinete medicale în grădinițe și școli, asistența medicală se poate realiza prin medicii de familie din localitățile respective sau din localitățile apropiate, care pot fi încadrați cu contract individual de muncă pe timp parțial, încheiat cu reprezentantul autorității locale unde își desfășoară acti­vitatea.

Lucrurile se încearcă a fi reparate din mers, dar nu se pot repara ca la comandă peste tot. În primul rând, nu există resursa umană, adică medicul specialist care să dorească să profeseze în mediul rural, fie și numai pe motiv că, așa cum explică medicul de familie Angela Mazdrag, „în mediul rural, numărul persoanelor asigurate este destul de mic. Chiar dacă o localitate are 2.000-3.000 de locuitori nu toți sunt asigurați. Mare parte dintre ei sunt pe ajutorul social. La ajutorul social niciodată nu ești sigur de la o lună la alta că rămân toți și atunci venitul  cabinetului este foarte mic și nimeni nu aderă la idea de a se duce acolo să aducă bani de acasă ca să întrețină un cabinet”.

Acolo unde însă sunt medici de familie, primăriile ar putea încheia cu aceștia un contract prin care să se asigure și activitatea în cabinetul ­medical școlar. Chiar dacă acest contract nu înseamnă o sumă substanțială în plus pentru medicul de familie, primăriile nu au încheiat astfel de contracte. Mai mult, există legislație în acest sens prin care administrațiile locale ar putea să se adreseze Ministerului Sănătății pentru a obține fonduri pentru a încheia contracte cu medicii de familie pentru a asigura activitatea medicală în cabinetele școlare.  Din păcate, primăriile nu au încheiat astfel de contracte. „Încă din 2018, inclusiv anul trecut, am transmis adrese către primării. Unii primari au înțeles, alții  m-au înțeles mai puțin și asistența medicală a fost cumva asigurată. Acum ordinul îi va obliga să aibă asistență medicală în școală. Acum fiecare primărie trebuie să prevadă în buget – tocmai din acest motiv noi trimiteam adresă în luna august ca ei, să aibă timp să prindă în bugetul de anul următor -, bani pentru înche­ierea unui contract pe parte de asistență medicală în școală. Unii așa au procedat. Unii mai puțin, dar la acest moment și asistenții comunitari, acolo unde există, ajută foarte mult la efectuarea triajului în comunitatea respectivă”, explică directorul DSP Buzău, Cristina Ungureanu, situația asistenței medicale din școlile din mediul rural care depinde în mare măsură de deciziile pe care le iau administrațiile locale.

Cele mai multe administrații nu au contracte cu medicii de familie pentru asistența sanitară în școli

Din păcate, sunt și situații mai complicate. Medicul de familie Angela Mazdrag  spune că unii primari ar face și unele presiuni  în această situație specială pe care o impune pandemia de Covid 19, mai exact că sunt situații în care medicii de familie se simt presați să asigure asistența medicală în școlile fără cabinete medicale, chiar dacă nu au un contract încheiat cu administrațiile locale. „Nu poți să vii ca primar și să spui medicului de familie  că mâine te oblig să te duci la școală și să faci triaj. Atât timp cât nu ai contract, nu poți fi tras la răspundere dacă ai făcut triajul corect sau de mântuială. Primăriile ar trebui să fie interesate să-și atragă medicii în localitate, să susțină medicii care sunt în localitate. Sunt primari din comunele din județul Buzău care amenință medicii că îi vor da afară și aduc ei doctorul lor. Noi nu avem doctori care să îi înlocuiască pe medicii care s-au  pensionat în urban. Ce să mai discutăm în comune!”, spune medicul Angela Mazdrag.

Cu ce soluții vine Ministerul

Mediul Angela Mazdrag explică unele soluții care au fost luate în calcul la nivelul ministerului de resort pentru localitățile fără medic de familie. „Ministerul, împreună cu Colegiul Medicilor, găsit ­varian­ta ca în localitățile în care nu sunt medici să dea posibilitatea unui medic să-și des­chidă două puncte de lucru cu un program de activitate de minim 10 ore pe săptămână. În varianta în care cineva și-ar ­des­chide un punct de lucru la Bisoca sau în oricare altă localitate îndepăr­tată, atunci ar putea să transmită rețete, bilete și tot ce trebuie către pacienții de acolo și, în același timp, i-ar putea ajuta să cheme ambulanța sau ar putea  să le dea relații prin telefon pentru cazurile mai simple; și această variantă de consultanță la distanță le va conveni, pentru că numărul localităților care rămân fără medic de familie este în creștere, iar varianta pe care au mai propus-o ei, ca medicii de alte specialități care sunt pensionari să facă un curs de vreo șase luni și după aceea să intre în relație contractuală cu Casa de Sănătate pe aceste localități care sunt fără medic, până la momentul acesta  nu am cunoștință ca cineva să fi fost dispus să preia un astfel de cabinet”, spune medicul Angela Mazdrag, președinte al Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de ­Familie.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker