Sport

Măsuri extreme și la echipa de handbal masculin

• Activitate sistată la HC Buzău, toți jucătorii reținuți în țară

Handbalul este suspendat în România de aproape două săptămâni, iar reluarea activității este imposibil de anticipat. În scenariile cele mai optimiste, dacă nu se va aplica modelul Federației de Volei, care a „înghețat” sezonul competițional, undeva în luna mai s-ar putea reveni în săli.

Pentru toată această perioadă, HC Buzău a decis să adopte câteva măsuri pentru a evita pericolul contaminării cu coronavirus. Astfel, activitatea a fost sistată definitiv, jucătorilor le-a fost interzis să părăsească teritoriul țării, să stea acasă și să respecte programul individual de pregătire.

COMUNICAT HC BUZĂU 2012:

În urma declarării „situației de urgență” pe teritoriul României din data de 16.03.2020 de către Președintele României , CS HC BUZăU 2012 a dispus:

• Măsurile luate de club constau în aplicarea hotărârilor emise de autoritățile statului și de către F.R.H. Datorită situației de fapt, în mod treptat, până la data de 18.03.2020 au fost reduse toate activitățile sportive din cadrul clubului, până la oprirea definitivă a acestora, echipa masculină de handbal încetându-și temporar activitatea pe durata decretării stării de urgență

• S-a decis ca nimeni din lotul echipei să nu părăsească teritoriul României în această perioadă, toți jucătorii și staff-ul să fie atenți la igiena personală și să interacționeze cât mai puțin cu alte persoane, recomandarea clubului fiind să își petreacă timpul acasă cu familia

• Jucătorii au obligația de a respecta programul individual de pregătire trimis pe mail de către staff-ul tehnic și de a-și asigura un regim alimentar ca să îi mențină la greutatea optimă recomandată de doctorul echipei și de Institutul de Medicină Sportivă.

• Jucătorii care sunt încă în perioada de refacere de după accidentări au obligația să efectueze tratamentele necesare recuperării, respectând dispozițiile legale în vigoare și totodată toate recomandările făcute de către club și de către autoritățile abilitate în materie de sănătate publică cu scopul prevenirii contaminării cu noul virus gripal SARS-COVID 19.

• În ceea ce privește desfășurarea ulterioară a activității sportive

(antrenamente și competiții ) HC Buzău 2012 va aștepta o decizie a Federației Române de Handbal

• Transmitem suporterilor noștri și tuturor oamenilor să fie sănătoși atât ei cât și familiile lor, să respecte deciziile autorităților pentru ca apoi să revenim mai puternici și mai dornici pentru a obține performanțe cât mai bune pentru buzoienii nostri dragi!!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker