Actualitate

Mașini înmatriculate în străinătate lăsate fără acte

Aproape 100 de autovehicule înmatriculate în alte state, care circulă în România, au fost verificate de polițiștii buzoieni  la sfârșitul săptămânii trecute.

Acțiunea de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislația privind circulația pe drumurile publice din ţara noastră s-a desfășurat, la nivel național, în perioada 18 – 20 octombrie 2019, sub coordonarea Direcției Rutiere.

În Buzău, peste 50 de poliţişti cu atribuţii pe linie rutieră au acționat în trafic, zilnic, fiind verificate aproape 500 de autovehicule, dintre care 98 înmatriculate în alte state.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 354 de sancțiuni contravenționale, din care 348 pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Din totalul acestora, 22 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

Totodată, pe perioada desfăşurării acţiunii au fost reținute 18 permise de conducere şi 6 certificate de înmatriculare.

Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor auto, două au fost reţinute celor care conduceau autovehicule înmatriculate în alte state – germania și Marea Britanie, două au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și celelalte pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto. De asemenea, polițiștii au constatat trei infracțiuni.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker