Actualitate
Mașină răsturnată la Ulmeni. Două persoane, rănite
Două persoane au ajuns azi-noapte, la spital după ce o șoferiță a adormit la volan și s-a răsturnat cu mașina în afara șoselei. Accidentul a avut loc azi-noapte, pe DN 1B, la Ulmeni, în jurul orei 03:20. Polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Buzău spre Mizil, o șoferiță de 50 de ani, din Breaza, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a pasagerului, soțul femeii, de 52 de ani.
Politiștii fac cercetări in acest caz.