Sport

Marina Baboi, rol principal în filmul celui mai important eveniment atletic al anului din România

Sezonul competițional în aer liber continuă, pentru cea mai bună sprinteră a României, buzoianca Marina Baboi, cu participarea, alături de echipa națională de atletism a României, la Cupa Europei pe echipe, prima ligă valorică, competiție pe care țara noastră o organizează în premieră, sâmbătă, 19, și duminică, 20 iunie, la Cluj Napoca. Marina va concura în probele de 100 metri, 200 metri și ștafetă 4 x 100 metri pentru a acumula puncte pentru România, ce se vor contabiliza la final în clasamentul general pe națiuni. Competiția, ce va fi găz­duită de Cluj Arena, reunește la start 13 echipe europene: Belgia, Belarus, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Olanda, Norvegia, România, Elve­ția, Suedia și Turcia. În funcție de punctajul obținut la final, primele două clasate ajung în Superligă, iar ultimele două retrogradează în Liga a 2-a. Ce înseamnă această competiție?

,,Întrecerea are un format unic și reprezintă un moment de originalitate într-un sport individual prin excelență. Tocmai de aceea, este cu atât mai atractivă. Pentru două zile, sportivii obișnuiți să concureze fiecare pe cont propriu, se vor simți parte a unei echipe, luptând toți pentru același obiectiv: acela de a se clasa, împreună, pe un loc cât mai bun în clasamentul final. Echi­pele sunt mixte. În cele două zile de concurs vor fi programate 20 de întreceri masculine și tot atâtea feminine. În fiecare probă se vor acorda puncte în funcție de locul ocupat în clasament de reprezentantul sau reprezentanta fiecărei țări, iar la final se va face totalul. Primele două clasate vor promova în Superligă, iar echipele clasate pe ultimele două poziții vor retrograda în Liga a 2 – a. Sâmbătă, 19 iunie, programul de concurs va începe la ora 17.00, iar duminică, 20 iunie, de la ora 16.00”, se arată pe site-ul Federației Române de Atletism, într-o prezentare a evenimentului de la Cluj Napoca.

Concurs special pentru Marina!

Cea mai rapidă sportivă a României în ultimii cinci ani, Marina abordează competiția în care va concura pentru echipa națională la două săptămâni după ce, tot la Cluj Napoca, și-a apărat titlurile naționale la 100 și 200 de metri, seniori și tineret. La Cupa Europei, buzoianca îi va avea aproape, în tribune, și pe cei mai dragi și statornici suporteri ai ei, odată cu revenirea publicului în arene, cu respectarea condițiilor sanitare, după mai bine de un an de la declanșarea pandemiei. ,,Ai mei vor fi în tribune, ceea ce mi se pare extraordinar! Au fost și la Campionatul Național. Sper ca la această competiție atât de importantă pentru noi, suporterii să vină și să ne susțină. Avem nevoie de ei. Mă bucur mult că spectatorii se pot întoarce în tribune.

Cred că este extraordinar pentru România că organizează o asemenea competiție. Mi-ar plăcea foarte tare să ne mișcăm foarte bine ca echipă acolo, pentru că, până la urmă, este o competiție de echipă, sper să iasă totul bine”, a spus Marina înaintea concursului de la Cluj Napoca.

Concurență teribilă în probele de sprint

La Cluj-Napoca vor fi prezenți câțiva dintre cei mai valoroși atleți din lume! Echipa Elveției o va avea pe Angelica Moser, deți­nătoarea titlului continental de sală la săritura cu prăjina, iar Grecia va veni în România cu liderul mondial la săritura în lungime Miltiadis Tentoglou. O altă campioană europeană care va fi prezentă la Cluj-Napoca va fi olandeza Femke Bol, senzația de 21 de ani atletismului de pistă, care a cucerit anul acesta titlurile de sală ale senioarelor la 400 m și la ștafeta de 4×400 m. Lieke Klaver, coechipiera sa din ștafeta de 4×400 m, care a cucerit titlul continental în martie, la Torun, va fi, de asemenea, prezentă la Cluj-Napoca, unde va concura în proba de 200 m. La sprint, Marina se va întrece,   printre altele, cu olandeza Dafne Schippers, posesoarea a 17 medalii olimpice, mondiale și europene în probele de sprint, elvețiencele Mujinga Kambundji, cu patru medalii mondiale și europene, și Ajla del Ponte, campioană europeană indoor anul acesta, la Torun, în Polonia,  Krystsina Tsimanouskaya, din Belarus, – campioană mondială universitară, norvegianca Enzine Okparaebo, multiplă medaliată europeană, sau finlandeza Lotta Kemppinen, vicecampioana indoor europeană de anul acesta de la Torun.

Accesul publicului, condiționat de vaccin și de teste Covid

Partidele pe care România le găzduiește la EURO 2020 pe Arena Națională și Cupa Europei de atletism de la Cluj Napoca sunt primele competiții majore cu caracter internațional din România după redeschiderea stadioanelor și pentru public. Doar trei categorii de spectatori au acces, însă, în tribune, în limita locurilor permise de ordinele în vigoare. Astfel, participarea este permisă, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 531/2021, cu modificările și completările ulterioare, doar persoanelor vaccinate, celor care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a și a 90 – a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau celor care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori a unui test antigen în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker