MARIN IFRIM (1 decembrie 1955-14 martie 2019), mesajul muncii pline de râvnă, în slujba Sfântului Cuvânt

Prof. Stelian GRIGORE

Îmi vine foarte greu, să scriu, la timpul trecut, despre o stea a scrisului buzoian şi nu numai.

Am avut marea şansă, dar şi bucuria de a sta în preajma distinsului scriitor şi prieten, Marin Ifrim, aproape doisprezece ani, începând cu decembrie 2007.

Pot spune că petrecerea sa prin această viaţă, prin această lume a noastră, se aseamănă cu o lumânare de Înviere, arzând ca să lumineze în jurul său, cu harul de distins publicist şi scriitor. A scris mult şi frumos. A impresionat prin altruismul său, nemaiîntâlnit. Era ca o matcă-n trup, ca un magnet cu suflet, ne aduna în preajma sa cu multă plăcere şi cu deosebit respect, ne uimea, prin rostirea-i sănătoasă, prin inima-i curată şi deschisă, ce ardea ca o torţă, pentru semeni. Acest împătimit, iubitor de frumos a îndrumat şi a înălţat pe Bolta Sfântului Cuvânt, multe şi valoroase „stele cântătoare”.

Am un sentiment de mare emoţie, acum, când îmi vin în minte, unele dintre ultimele clipe, din viaţa sa. Ca apropiat prieten, i-am simţit şi înţeles gândurile şi frământările, trăirile şi dragostea sa de viaţă. Când îl vizitam, la Spitalul din Smeeni, de pe patul suferinţei, îmi destăinuia multe dintre proiectele sale, pe care urma să le rezolve sau să le finalizeze.

Agravându-i-se starea sănătăţii, a fost mutat la Bucureşti, la Spitalul Militar. Telefonul ne-a rămas singurul mijloc de comunicare şi, căutând să nu-l deranjez, ne-am înţeles ca, atunci, când poate, să dea dânsul mesaje. Aşa se şi întâmpla.

Nu pot uita, niciodată, convorbirea telefonică din 7 martie, joi, seara. După ce am discutat despre revistele noastre („Cartelul Metaforelor” şi „Caietele de la Ţinteşti”), m-a rugat să merg la domnul primar al municipiului Buzău, Constantin Toma, să îi aduc la cunoştinţă că nu a reuşit să-şi facă rost, până acum, de un loc de veci şi îi adresează rugămintea de a-l sprijini, în acest sens. Pe 8 martie, dimineaţa, la orele 8:30, am ajuns la biroul domnului primar, care înţelegând foarte bine situaţia grea prin care trecea vrednicul scriitor, cetăţean de onoare al municipiului Buzău şi, consultându-se cu cei din preajmă, a hotărât să-i asigure un loc de veci, la Cimitirul Dumbrava. De această hotărâre, am aflat în dimineaţa zilei de 13 martie. În seara aceleiaşi zile, de 13 martie, la orele 22:03, am primit telefon, de la prietenul meu, Marin, care, cu un timbru al vocii, destul de scăzut, mă întreabă, printre altele, ce pot să-i spun, despre locul de veci. I-am spus. De bucurie, nu ştia cum să facă, să-i mulţumească domnului primar Toma.

A doua zi, pe 14 martie, după orele prânzului, am aflat vestea cea mai tristă, că marele meu prieten, Marin Ifrim a trecut la cele veşnice. Iată, în marele post al Paştelui! Vestea a căzut ca un trăsnet. Am anunţat pe mulţi dintre prietenii săi de o viaţă, cărora nu le venea să creadă că acest om, cu suflet mare, ne-a părăsit. După un sfert de oră, de la anunţul primit, distinsul meu prieten şi comandor-aviator, în rezervă, poetul Victor Rotaru, mi-a transmis, prin telefon, douăsprezece minunate versuri, în memoria marelui dispărut, urmând să fie publicate, şi în această revistă.

Scriitorul Marin Ifrim ne-a lăsat o operă, cu adevărat valoroasă, ne-a lăsat imaginea unui om curat, demn şi drept, ne-a lăsat mesajul muncii pline de râvnă, în slujba Sfântului Cuvânt.

O parte din viaţa sa a rămas în noi. A rămas, în sufletul nostru, o frumoasă amintire, pe care nu o puteam uita, decât, când vom închide ochii.

Îmi îngenunchez sufletul, în faţa icoanei marelui scriitor, Marin Ifirm.

PRIETENULUI MARIN IFRIM

de Victor Rotaru

S-a dus un buzoian, în veşnicie,

Un condeier, cum rar a fost a fi !

Marin Ifrim, ce-o lume-ntreagă-l ştie,

Ne-a părăsit! Noi nu-l vom părăsi!

 

S-a ridicat, spre cer, mult prea devreme,

Când, încă multe mai avea de spus …

De moarte, nicicând n-a vrut a se teme !

S-a dus Marin Ifrim, spre cer, în sus.

 

Preabunul Dumnezeu să-l odihnească,

În Universul necuprins şi sfânt !

Să-l ocrotească-n legea creştinească,

Chiar de-a avut păcate, pe pământ !