Marele Ion Lucian și căderea nervoasă de la Teatrul „G. Ciprian” după ce fusese înșelat de un samsar de mașini
Alături de Radu Beligan, Ion Lucian a fost un simbol al generației de aur de actori. A crescut la umbra legendarilor Birlic, Giugaru, Calboreanu și Vraca, alături de care a și jucat în piese ca „Mofturi 1900”, „D’ale Carnavalului”, sau „Doi Vecini”. Tonic și plin de energie, până la vârsta de 87 de ani Ion Lucian, alături de soția sa Paula Sorescu Lucian, au continuat munca la Teatrul Excelsior.
Regretatul actor a fost distribuit în mai multe spectacole produse de Teatrul „G. Ciprian” din Buzău, cum ar fi „Nebuniile iubirii” de Dan Tărchilă sau „Ah, bacalaureatul” de Dumitru Solomon. De altfel, în 2010, la împlinirea a 15 ani de existență a teatrului buzoian, Ion Lucian a fost prezent la Festivalul VedeTeatru pentru a-și risca premiul pentru contribuția adusă Teatrului „G. Ciprian”.
Continuăm astăzi seria poveștilor inedite cu mari actori pe scena buzoiană, așa cum au fost ele consemnate de regretatul Marin Ifrim, fost director tehnic al Teatrului „G. Ciprian”.
„Voi sunteți copiii mei, vă iubesc pe toți!”
Ifrim amintește în volumul său „Cartea Teatrului” un incident pe care l-a avut cu Ion Lucian, un om cunoscut pentru bonomia sa, incident pe care publicistul buzoian avea să îl regrete.
„Pe scena Teatrului <George Ciprian> se juca o piesă nouă, <Nebuniile iubirii> de Dan Tărchilă, în regia lui Ion Lucian, cunoscutul actor jucând și în rolul principal. Eram, cu toții, actori și tehnicieni, într-o bună dispoziție. Așa se întâmpla mereu când îl aveam în mijlocul nostru pe Ion Lucian, un actor total, dăruit, în egală măsură, atât teatrului de înaltă ținută, cât și aceluia pentru copii. De multe ori, în diverse împrejurări, după vreun spectacol, sau vreo repetiție, maestrul ni se adresa cu ochii în lacrimi: <Voi sunteți copiii mei, vă iubesc pe toți!>. Nu rostea aceste vorbe ca un actor, le simțeam cu toții sinceritatea”, consemnează Marin Ifrim în „Cartea Teatrului”.
Contrar firii sale, Ion Lucian avea să vină într-o zi foarte nervos la spectacolul de la Buzău. Motivul: fusese păcălit în legătură cu mașina pe care o cumpărase de curând.
„L-am strigat încă o dată și am avut uriașa surpriză să primesc o înjurătură neaoșă”
„La una din reprezentațiile piesei amintite mai sus, Ion Lucian întârzia să coboare la scenă. Îl tot apelam în interfon. O dată, de zece ori… Nu-mi răspundea sub nicio formă. Era în cabină, într-o dispută cu cineva care îi vânduse o mașină. Auzeam niște <replici> dure, maestrul părea tare supărat. Ulterior, am aflat că aceasta avea o defecțiune urâtă la motor. Mai pe românește spus, maestrul fuseseră înșelat. L-am strigat încă o dată și am avut uriașa surpriză să primesc o înjurătură neaoșă, ieșită din gura unui sfânt al teatrului românesc dintotdeauna. Nu-mi venea să cred ceea ce auzisem. Apoi, Ion Lucian a coborât la scenă, și-a intrat în rol și ne-am evitat unul pe altul până la masa de protocol. Între timp, îl atenționasem pe Paul Ioachim, directorul teatrului, că am de gând să-i întorc înjurătura colegului său, însă incredibilul Ion Lucian a venit la mine și, cu o jenă greu de descris, și-a cerut scuze. Îi era pur și simplu rușine de ceea ce făcuse. De atunci, ori de câte ori ne întâlneam, își tot cerea scuze. Când am aflat că a murit, am aprins o lumânare, pentru El, la Biserica <Sf. Îngeri> din Buzău, cerându-i, la rândul meu, iertare. Din zecile de mari actori pe care i-am cunoscut, maestrul Ion Lucian era cel mai atașat de publicul din sală. Când îl priveam, din culise, de fiecare dată aveam senzația că joacă plângând de fericire!…”, mai scrie Ifrim în „Cartea Teatrului”.
