Sport

„Lupii” reiau atacul! HC Buzău, primele trei etape în turneu de sală la Sf. Gheorghe

• Astăzi, de la ora 13.30, HC Buzău – Dunărea Călărași

Liga Națională de handbal masculin se restartează după o pauză de șase luni, după un campionat, cel precedent, întrerupt din cauza pandemiei, cu titlul de campioană neacordat și fără nicio retrogradată. Noua ediție, 2020-2021, care începe astăzi, adună la start 16 echipe, cele 14 din stagiunea trecută, cărora li s-au alăturat CSU Suceava și CSM Botoșani, cele două formații care au promovat în urma turneului de baraj. HC Buzău lasă în urmă un sezon în care a trăit cu sufletul la gură până când Federația a anunțat, oficial, înghețarea campionatului, fără retrogradare, iar acum este pregătită să nu mai treacă prin astfel de emoții. Și buzoienii și-au dat, la rândul lor, restart, cu mutări spectaculoase și pe banca tehnică, și în teren. După despărțirea de Eliodor Voica, „lupii” încep noul sezon cu un nume nou pe banca tehnică: experimentatul muntenegrean Pero Milosevic, ultima dată la Poli Timișoara. Modificări importante au fost și în lot. Crăciunescu, Bobeică, Dieme, Șania, Grasu au părăsit echipa, stafful tehnic obținând, în schimb, semnăturile altor șase jucători, câțiva adevărate lovituri: internaționalii iranieni Mohsen Babasafari (Poli Timișoara) și Allahkaram Esteki (BM Puente Gentil, Spania 1), muntenegrenii Vuk Milosevic (Poli Timișoara) și Admir Pelidija (Billere, Franța 2), francezul Leo Renaud David (Bidasoa Irun, Spania 1) și Călin Hossu (Dinamo București). ,,Obiectivul nostru nu poate fi altul decât locurile 6-10, nu ne mai gândim la retrogradare! Va fi un sistem altfel, cu turnee într-un singur oraș, cu trei zile de ­me­ciu­ri. Este cea mai bună soluție pentru a putea juca în siguranță măcar până la sfârșitul anului. Din punct de vedere medical stăm bine, toate testele au fost negative”, a declarat președintele HC Buzău, Georgian Băducu.

Călărași, Baia Mare și Timișoara, primii adversari ai buzoienilor

HC Buzău nu a avut prea mult noroc în momentul stabilirii programului competițio­nal. În primele trei etape, ce sunt reunite, de marți și până joi inclusiv, în turneul de la Sf. Gheorghe, echipa buzoiană le va întâlni pe Dunărea Călărași, Minaur Baia Mare și Politehnica Timișoara, formații în fața cărora nu se poate lăuda cu un palmares deosebit. Dar, evident, altele sunt acum datele problemei, cu o formulă aproape complet schimbată și cu o nouă filosofie de joc, marca Pero Milosevici. Marți, de la ora 13.30, în primul meci, HC Buzău o va înfrunta pe Dunărea Călărași, miercuri, de la 14.30, este programat jocul cu Minaur Baia Mare, iar joi, în ultima zi, de la 16.00, duelul extrem de interesant cu Poli Timișoara, în care Milosevic își va înfrunta fosta echipă, la care a activat aproape șase ani! „Ne-am propus să obținem măcar o victorie din aceste trei meciuri. Tot ce va veni în plus, îl vom considera un bonus!”, a mai spus președintele HC Buzău, Georgian Băducu. Evident, toate meciurile de la Sf. Gheorghe, din primul turneu de sală al Ligii Naționale masculine, se dispută fără spectatori în tribune. Din păcate, niciuna dintre cele trei partide ale handbaliștilor buzoieni nu va fi transmisă în direct de TVR.

Liga Națională, Etapa 1, 15 septembrie:

Sala Polivalentă Sf. Gheorghe:

  • ora 11.00: Minaur Baia Mare – CSM Vaslui
  • ora 13.30: Dunărea Călărași – HC Buzău
  • ora 16.00: Dobrogea Sud Constanța – CSM Bacău
  • ora 18.25: CSM Făgăraș – Dinamo București (TVR 1)

Sala Kati Szabo Sf. Gheorghe:

  • ora 12.00: CSM Reșița – CSM Focșani
  • ora 14.30: Steaua București – CSU Suceava
  • ora 17.00: Poli Timișoara – Potaissa Turda (TVR 1)
  • ora 19.30: CSM București – CSM Botoșani

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker