Actualitate

Lemnul tăiat ilegal, depistat mai uşor în trafic decât în pădure. Ce au descoperit polițiștii la un control în nordul județului

Zeci ori sute de metri cubi de lemn ies zilnic din pădurile județului fără documente în ordine. Un control derulat luni în zona de nord a județului a scos la iveală o parte dintre neregulile din afacerile cu lemn.

Poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice de la Serviciul Ordine Publică împreună cu reprezentanţi silvici au desfăşurat luni, 28 decembrie, controale pe raza mai multor localităţi din zona de nord a judeţului, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor la regimul silvic şi verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în ceea ce priveşte transportul de materiale lemnoase.

Au fost oprite și verificate în trafic peste 180 de autovehicule, dintre care 27 transportau material lemnos. Pe timpul acțiunii au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale dintre care 5 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 38 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 32 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și numai 3 la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor este de peste 25.000 de lei.

Printre cei sancționați s-a numărat și un operator economic din Covasna, care nu a respectat prevederile legale referitoare la modul de întocmire și completare a avizelor de însoțire.

Polițiștii au oprit în trafic pe DN 10, pe raza orașului Nehoiu un ansamblu de vehicule format din camion și semiremorcă, încărcat cu cherestea de rășinoase. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că există o neconcordanță între volumul transportat efectiv comparativ cu cel din avizele de însoțire prezentate. Având în vedere aceste aspecte, societatea emitentă a fost sancționată contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă  în cuantum de 6.000 lei.

Tot pe DN 10, pe raza orașului Pătârlagele, polițiștii au oprit în trafic un alt ansamblu de vehicule, de această dată încărcat cu bușteni de rășinoase. Din verificări s-a stabilit că există neconcordanțe între volumul scriptic și cel faptic, având în plus o cantitate de aproximativ 9 mc de material lemnos pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de proveniență sau transport. Și în acest caz, societatea emitentă, cu sediul în nordul județului Buzău, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii 171/2010.

În total, în timpul controlului, a fost confiscați aproximativ 20 mc lemn, în valoare de 11.000 lei, a fost predat reprezentanţilor silvici.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker