Administrație

Lecţie de ecologie la Stația de epurare Păltineni

Compania de Apă a organizat în data de 13 septembrie o vizită la Stația de epurare Păltineni, având ca invitați aproximativ 100 de elevi ai Școlii Gimnaziale din Lunca Priporului și din Păltineni, însoțiți de cadre didactice. Evenimentul face parte din campania de informare și publicitate adresată copiilor implementată în cadrul „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzău, în perioada 2014-2020”, un amplu proiect de investiții cu finanțare din partea Uniunii Europene.

„Vizita a constat într-un tur ghidat al Stației de Epurare Păltineni, prilej cu care le-au fost explicate elevilor procesele și o parte din tehnologia folosită în activitatea de epurare a apei uzate. Discuțiile au avut ca temă principală poluarea apelor și cum putem ajuta la protecția apelor și a mediului înconjurător. La finalul vizitei, micii <ecologiști> au primit materiale de promovare realizate în cadrul proiectului ce au constat în șepci, tricouri și pliante cu informații ușor de înţeles despre economisirea apei și importanța protejării mediului înconjurător. Informarea și educarea comunităților despre importanța protejării apelor și despre metodele prin care pot contribui la acest efort sunt esențiale. Campaniile de conștientizare pot schimba comportamentele și pot încuraja practici sustenabile. Prin urmare, protejarea apelor de suprafață și a mediului înconjurător este o responsabilitate comună care necesită eforturi concentrate din partea tuturor, astfel încât aceste resurse vitale să rămână curate și sănătoase pentru generațiile viitoare”, se arată în comunicatul postat pe pagina oficială a Companiei de Apă.

Compania de Apă are în derulare un proiect major, cu o finanţare europeană de aproximativ 300 de milioane de euro, care presupune realizarea de reţele de apă potabilă şi pentru preluarea apelor uzate şi tratarea acestora, o investiţie ce a fost structurată în zece contracte de execuţie, cu şantiere de lucru organizate pe zone distincte, care acoperă aproape tot teritoriul judeţului Buzău. Lucrările pentru realizarea reţelei de canalizare în localitatea Păltineni, comuna Gura Teghii, fac parte din „Contractul de Lucrări nr. 8”, în cadrul căruia sunt în execuţie reţele de alimentare cu apă în localitățile Buda Crăciunești, Zărneștii de Slănic, Sărata-Monteoru, Gura Sărății, Izvorul Dulce, Dealul Viei, Viperești, Tronari, Mânzălești, Lopătari, Brebu, Luncile, Calvini, Bâscenii de Sus, Bâscenii de Jos, Nehoiu, Mlajet și Chirlești și rețele de canalizare în localitățile: Păltineni, Mlăjet, Chirlești, Vernești și Cândești.

Articole similare