Larisa Uță, în centrul unui scandal la Survivor

Buzoianca Larisa Uță a stârnit controverse la Survivor după ce le-a arătat un semn obscen Războinicilor, iar Adrian Kaan a acuzat-o de ipocrizie. Gestul ei a generat tensiuni atât în tribul advers, cât și în echipa Faimoșilor, provocând reacții aprinse și discuții despre respect și comportament în competiție.
Au fost tensiuni și conflicte între echipe la Survivor, iar de data aceasta, Larisa Uță a fost în centrul atenției, însă nu pentru performanța ei la probe.
Potrivit libertatea.ro, buzoianca din echipa Faimoșilor a făcut un gest controversat care a stârnit furia echipei Războinicilor și a generat dispute cu colegii săi. Incidentul a avut loc în timpul probei pentru provizii, când Larisa le-a arătat un semn obscen concurenților din echipa Războinicilor. Adrian Kaan, vizat de gest, a reacționat imediat și a acuzat-o de ipocrizie, spunând că nu respectă regulile pe care chiar ea le promovează: respectul reciproc între concurenți.
„E un pic ipocrită. Invocă anumite lucruri, invocă la diplomație, lucruri pe care ea nu le respectă. A spus de mai multe ori că noi facem glume jignitoare, ofense la adresa ei. Ea implicit tratează lucrurile la fel. Ieri, când ai avut joc, ai fost agresivă în joc, într-un anumit context eu am zis ceva și tu mi-ai făcut un semn pe care nu pot să îl reproduc”, a declarat Adrian Kaan, vizibil deranjat de comportamentul Larisei.
Colega de echipă Yasmin a votat-o pe Larisa pentru eliminare, explicând că nu își dorește conflicte în cadrul tribului și că tensiunile create de comportamentul ei nu ajută echipa. Proba pentru provizii a fost câștigată însă de Larisa Uță, Iustin HVNDS a părăsit competiția, dar scandalul nu s-a încheiat odată cu încheierea probei. Concurenta a răspuns acuzațiilor lui Adrian Kaan, susținând că băieții din tribul Războinicilor au avut o atitudine nepotrivită, aruncând cuvinte urâte și judecând-o fără să o cunoască. Larisa a adăugat că tribul advers tratează competitorii de sex feminin cu lipsă de respect, justificând gestul ei ca o reacție la provocările primite.
„Încontinuu de când a început acest joc ni se adresează cuvinte foarte urâte, tot jocul, au atacat toți, nu auzeai decât cuvinte urâte. De ce se comportă așa cu noi? Avem ceva de împărțit și nu știm noi?”, a spus Larisa Uță. Conflictul dintre Larisa Uță și Adrian Kaan a stârnit discuții aprinse printre fani pe rețelele de socializare, și, cu siguranță acest incident va marca viitoarele confruntări dintre Faimoși și Războinici.



