Educație

„Laboratorul umblător” a ajuns la Școala din Cislău

Școala din Cislău a fost vizitată de un Laborator Umblător. Este prima școală din județ care are parte de o asemenea suprirză. Ea a fost realizată de reprezentanții Ținutului Buzăului, care au dat viață unui proiect care se cheamă sugestiv „Laborator Umblător”. „Este unul dintre proiectele frumoase pe care le-am început în 2023, în Ținut . De câțiva ani amenajăm Laboratoare ale Viitorului în școli și licee, dar ne-am gândit că tare bine ne-ar prinde și un laborator mobil , care să umble cu noi oriunde e nevoie de el: în școli, sau pe teren, ori în tabere, sau chiar oriunde”, spun reprezentanții organizației neguvernamentale. El a putut fi realizat cu sprijinul Fundației comunitare Buzău prin Fondului Științescu.

Fondul Științescu Buzău 2.0 este implementat în județ de Fundația Comunitară Buzau în parteneriat cu Romanian-American Foundation și Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.

Articole similare