Soroca

La mulți ani, OBSERVATORUL DE NORD!

La 3 noiembrie 1998 a ieșit de sub tipar prima ediție a ziarului OBSERVATORUL DE NORD, săptămânalul sorocean cu care cotidianul OPINIA s-au înfrățit în ianuarie 2020, într-un demers jurnalistic cu mai multe motivații. Prima este istoria de aproape 30 de ani a relațiilor frățești stabilite, mai întâi la nivelul societății civile, între comunitățile buzoiene și sorocene. Apoi, vorbim despre pasul înainte care a fost făcut odată cu implicarea autorităților locale și județene din Buzău și Soroca, prin înfrățirea celor patru entități; mai întâi județul Buzău cu raionul Soroca în anul 1993, iar în 2012 a venit rândul celor două municipii. Mai mult, în anul 2017, 12 comune buzoiene s-au înfrățit cu tot atâtea comune sorocene.

De asemenea, este de notat că Municipiul Buzăul, prin Consiliul Local, a fost primul oraș din România care a semnat, la 15 martie 2018, o declarație de unire cu Republica Moldova, după ce nu mai puțin de o sută de localități, dintre care două din Raionul Soroca, și trei consilii raionale de peste Prut adoptaseră declarații similare. Și, nu în ultimul rând, demersul nostru jurnalistic vrea să vină în întâmpinarea unui moment, nu putem ști acum cât de îndepărtat, în care autoritățile ar putea să inițieze o consultare populară cu privire la unirea celor două republici de la stânga și de la dreapta Prutului. Astfel, buzoienii și sorocenii ar putea să-și spună un punct de vedere pertinent, bazat nu doar pe zvonistică ori pe propaganda partizană pro- sau anti-unionistă, ci și pe o cunoaștere mai bună a realităților din Buzău și Soroca.

Observatorul de Nord – un prieten este alături la bine și la rău

Acum 24 de ani, la 3 noiembrie 1998, în Câmpia Sorocii își făcu apariția primul ziar independent din județ. O publicație care nu aparținea unei forțe politice, pentru a manipula oamenii ori a turna noroi peste cineva, sau autorităților locale, ca să-și lustruiască imaginea pe banii cetățenilor.

Era un ziar altfel, care și-a propus să fie corect, imparțial, pro-românesc și pro-european încă de la începuturi. Am dorit să fim un ziar interesant pentru cei tineri, dar și util pentru cei mai cu experiență, cum este și Vasile Popușoi, de altfel, un cititor cu stagiu al presei locale și naționale. Vrem să rămânem la fel, cum am fost de-a lungul celor 24 de ani, alături de tine, de voi și de acest ținut al oamenilor cu carte. (Text: Vadim Șterbate)

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker