Actualitate

Jungla din sălile cu păcănele din Buzău: jocuri fără licență și minori la aparate

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) va operaţionaliza până la data de 15 octombrie un Registru public al mijloacelor de joc, care va conţine o hartă interactivă a punctelor de lucru, pentru combaterea activităţilor din piaţa neagră. În ultimele cinci luni, la nivel naţional au fost aplicate amenzi de 4 milioane lei, iar în judeţul Buzău cuantumul acestora s-au ridicat la 235.000 lei în ultimele trei luni.

Potrivit conducerii ONJN, la nivelul fiecărui judeţ din România, prin intermediul unui registru digital, vor putea fi aflate date relevante despre jocurile de noroc, de la adresa la care funcţionează aparatele până la perioada lor de autorizare, scrie ”Agerpres”.

„Din păcate, la nivelul ONJN, până la preluarea mandatului meu (25 aprilie 2025), datele privind mijloacele de joc au fost gestionate la nivel de organizator, fără să fie integrate. O astfel de deficienţă nu asigură o monitorizare eficientă, generând riscuri. Prin urmare, una dintre priorităţile mandatului meu a fost aceea de a digitaliza acest proces de monitorizare, realizând Registrul public al mijloacelor de joc, pe care ONJN era obligat să îl dezvolte încă din urmă cu doi ani. La preluarea mandatului meu, acest demers nu fusese nici măcar început. După un efort considerabil, până la data de 15 octombrie 2025, ONJN va lansa Registrul public al mijloacelor de joc. Acesta este un sistem digital cu hartă interactivă şi coduri QR, care aduce pentru prima dată transparenţă completă asupra locaţiilor şi mijloacelor autorizate, oferind în acelaşi timp organizatorilor un spaţiu privat virtual securizat. Prin acest registru vom combate în mod eficient piaţa neagră şi absolut toată lumea va avea acces la date privind adresa locaţiei, numărul de aparate, cine le exploatează, perioada de autorizare, seria aparatului etc. Totodată, vor putea fi puse filtre pentru fiecare localitate, respectiv judeţ”, a precizat pentru ”Agerpres” preşedintele ONJN, Vlad Cristian Soare.

În ultimele trei luni, la nivelul judeţului Buzău, ca urmare a controalelor dispuse de ONJN, au fost aplicate nouă sancţiuni, fiind depusă şi o plângere penală împotriva unor operatori economici care ar fi funcţionat fără licenţe.

În judeţul Buzău există 89 de puncte de lucru, operate de 21 de entităţi care desfăşoară jocuri de noroc tip slot-machine, spune Soare. Conform acestuia, instituția pe care o conduce a formulat și o plângere penală în acest an împotriva unui operator ce funcţiona fără licenţe. „Au fost identificate cinci mijloace de joc care funcţionau fără licenţă/autorizaţie şi au fost confiscate sume în cuantum de 11.575 de lei. În ultimele trei luni au fost organizate 84 de controale în judeţul Buzău, soldate cu nouă sancţiuni în cuantum de 235.000 lei. Deficienţe descoperite: nerespectarea condiţiilor de autorizare, prezența minorilor și a autoexclușilor în sălile de joc și activitate fără licenţă clasa a II-a. Pentru primirea de minori în săli a fost aplicată o sancţiune, în cuantum de 25.000 lei”, a precizat președintele ONJN.

La nivel naţional, conform aceleiași surse, în ultimele cinci luni au fost organizate 5.130 de controale, în urma cărora au fost aplicate sancţiuni în valoare de peste 4 milioane lei. „Au fost aplicate 140 de sancţiuni, cu o valoare a amenzilor aplicate de peste 4.000.000 de lei. Au fost depuse 32 de plângeri penale, au fost indisponibilizate peste 150 de mijloace de joc, au fost înscrise pe lista neagră peste 100 de site-uri, au fost revocate 28 de licenţe, au fost suspendate temporar trei platforme licenţiate de jocuri de noroc online, au fost realizate primele ordine de eliminare a conţinutului ilegal”, a subliniat reprezentantul ONJN.

Instituţia a deschis o linie de WhatsApp pentru sesizări legate de piaţa neagră a jocurilor de noroc.

Articole similare