Credinţele vechi, populare, s-au moştenit şi s-au păstrat peste generaţii . Ele impresionează și astăzi și creează o atmosferă incredibilă, unică, legând punţi nevăzute între om şi cosmos, dar mai ales între semeni. Anul Nou prilejuieşte o multitudine de astfel de tradiţii extrem de preţuite: pluguşorul, sorcova, buhaiul, vasilca, jocurile cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti, Capra, Ursul, Căiuţii etc.
Cele mai cunoscut datini de Anul Nou la români sunt Colindatul, Steaua, Mersul cu Capra sau cu Ursul, Dansul măștilor, Plugușorul și Sorcova, iar perioada în care se poate merge este de la Ajun până la Anul Nou. Originea lor datează dinaintea răspândirii creștinismului.
Până la Anul Nou, care reprezintă un prag între o lume veche și o lume nouă, în tradiția populară se spune că pe pământ se confruntă forțele binelui și ale răului. În această perioadă se face trecerea de la vechi la nou, de la sărbătorirea unor moşi: Andrei, Nicolae, Crăciun, la cei care sunt serbaţi în noul an, primul fiind Sfântul Vasile. În această perioadă se întâlnesc la români cele mai multe tradiţii şi obiceiuri populare, un amestec de vechi şi nou.
„La confruntarea aceasta iau parte și oamenii, iar vetrele satelor se transformă în adevărate scene de teatru, pe care se mișcă, într-un colindat ritual continuu și plin de rost, capra, ursul, căiuții și cetele de mascați care-i însoțesc. Acum este timpul măștilor confecționate în gospodării de meșteri pricepuți. Din lemn, din blană, din pene sau din țesături, mărgele și oglinzi, ele au diferite semnificații și acoperă capul sau trupul purtătorului, ferindu-l de ochii celorlalți. Luându-și o nouă personalitate, bărbații și flăcăii mascați își permit să se manifeste liber, fără constrângeri sociale: adoptă un limbaj trivial, iau în derâdere comportamentele din sat, satirizează consătenii, dar nimeni nu se supără și cu toții iau parte la spectacolul cel mai așteptat din an.
Prin jocurile lor, mascații biciuiesc moravurile rele, neajunsurile, dar încearcă în primul rând să atragă asupra comunității bunăstarea și belșugul. O dată curățat de tot ce a fost rău, satul va putea să întâmpine cu bucurie și cu speranță un nou ciclu de viață, mai bun, mai roditor.
Așadar, acum este timpul caprelor, al urșilor și al cetelor formate din moși, babe, draci, drăcoaice, miri, mirese, doctori, popi, ciobani și alte personaje, care stârnesc râsul atât prin înfățișarea lor”, spune Crenguța-Elena Turturică, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român.
Unul dintre jocuri este „Capra”. În tradiția populară, „capra” este un simbol al fertilității și al fecundității pământului în cadrul sărbătorilor de iarnă. Capra, îşi subordonează în timpul desfăşurării jocului, toate celelalte personaje.
Capra este întruchipată de o mască sculptată în lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului. Masca mai conţine două corniţe cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz şi flori şi este fixat într-un băţ-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă capra este acoperită cu o ţesătură.
„Capra” apare pe ulițele satului românesc între Crăciun și Anul Nou. Ea este reprezentată de o mască-costum ce acoperă din cap până-n picioare pe cel care o poartă, spune Crenguța-Elena Turturică, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român, care amintește mai departe că ea poartă diferite denumiri:„capră” în Moldova, „turcă” în Transilvania și „brezaie” în Muntenia.
Capra sau turca nu umblă singură, ci este însoțită de un întreg alai de moși, babe și alte personaje care glumesc, cântă, joacă, îi amuză sau îi pedepsesc pe cei care asistă la jocul ei, pe ulițe sau în curțile gospodarilor.
„Ursul” este un alt joc, de această dată bazat pe cultul ursului, moştenit de la geto-daci, care îl venerau ca pe un animal sacru.
Jocul ursului, pregnant prezent în Bucovina este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măşti întâlnite în cete. Urşii joacă la comanda ursarilor, tineri chipeşi, îmbrăcaţi în veşminte colorate, care dau ritmul jocului cu ajutorul unor ciururi sau chiar a unor tobe.
