Actualitate

Jandarmii își deschid porțile pentru buzoieni

Joi, 1 septembrie, în contextul sărbătoririi a celor 129 de ani de la adoptarea Legii privind înființarea și organizarea Jandarmeriei Rurale, între orele 10.00 și 13.00, sediul IJJ Buzău își va deschide porțile pentru a primi toți copiii dornici să cunoască activitatea instituției și oamenii din spatele uniformei bleu-jandarm.

„Am pregătit special pentru cei care ne vor vizita ateliere în cadrul cărora vor fi prezentate mijloacele și tehnica folosite de jandarmi în misiunile specifice de ordine publică, acțiuni speciale sau intervenție montană. De asemenea, vor putea participa la ateliere de informare și prevenire și vor face cunoștință cu animalele de serviciu din dotarea Jandarmeriei”, transmite Biroul de Presă al IJJ Buzău.

Articole similare