FOTO / Jandarmii buzoieni, la vânătoare de produse contrafăcute

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău a depistat două fapte de natură penală. Prima constă în punerea în circulație a unor produse cosmetice purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată, fapt sancționat de Legea 84/1998, art. 102 lit. b. În acest caz, jandarmii au ridicat în vederea confiscării 31 de parfumuri suspecte a fi copii ale unor mărci înregistrate.
Cea de-a doua faptă vizează deținerea în scopul comercializării a unor produse accizabile fără marcaj sau cu marcaj necorespunzător, respectiv 18.140 de țigarete, infracțiune prevăzută de art. 452 lit. h din Codul Fiscal.
Pe lângă acestea, jandarmii au aplicat cinci sancțiuni contravenționale, dintre care două avertismente și trei amenzi în valoare totală de 550 de lei.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău anunță că astfel de misiuni vor continua și în perioada sărbătorilor de iarnă, structurile de ordine publică asigurând o prezență sporită în piețe, târguri, complexe comerciale și alte zone publice de interes, pentru menținerea ordinii și siguranței cetățenilor.







