Actualitate

Jandarmeria, invitație la „o viață ca-n filme”

Invitație inedită pentru tinerii cu vârsta de peste 18 ani venită din partea Jandarmeriei. „Pentru o viață ca-n filme”, spun reprezentanții Jandarmeriei Române, „te invităm să fii tu actorul principal în noul sezon care se deschide la Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani”. Este vorba, bineînțeles, despre recrutări pentru școlile mai sus menționate, care se fac până pe data de 5 mai. Mergând pe principiul filmului și al regiei, tinerii sunt invitați să își joace rolul vieții într-o profesie provocatoare încercând să ocupe unul dintre cele 700 de locuri pe care institușia le pune la bătaie.

Ai la dispoziție 700 de șanse să vezi ce înseamă, de fapt, o viață ca în filme. Pentru a participa la <casting>, trebuie să îndeplinești câteva condiții: să ai vârsta minimă de 18 ani și să fii absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat. Distribuția este 100% românească, așa că va trebui să cunoști limba română, scris și vorbit”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Române.

„Cu siguranță, scenariul îți este cunoscut. Dar te asigurăm că la noi vei avea șansa să fii în același timp și actor, și regizor. Noi suntem alături de tine pentru a te ajuta să joci rolul vieții tale”, se mai arată în comunicat.

Toate criteriile de selecție le vei găsi pe site-urile celor două școli: http://www.scoaladragasani.ro/, https://www.jandarmeriafalticeni.ro/

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker