sâmbătă, 04 iulie 2020

Jaful Secolului de la Romcarbon a devenit oficial ţeapa secolului

Ceea ce se bănuia încă de la început în legătură cu aşa-zisul „jaf al secolului” de la Romcarbon a fost astăzi confirmat oficial de către anchetatori.

  • Presupusa victimă este în prezent cercetată penal pentru delapidare

Ceea ce se bănuia încă de la început în legătură cu aşa-zisul „jaf al secolului” de la Romcarbon a fost astăzi confirmat oficial de către anchetatori, care au făcut public faptul că presupusa tâlhărie căreia i-a căzut victimă o casieră a societăţii a fost de fapt o punere în scenă nereuşită, talentul regizoral şi actoricesc al acesteia, lăsând mult de dorit.

            La finele anului trecut a făcut mare vâlvă vestea că respectiva casieriţă a fost atacată chiar în incinta unităţii de un bărbat înarmat, care i-a pus cuţitul la gât, chiar a rănit-o cu lama acestuia, sustrăgând apoi din casierie o jumătate de miliard de lei în bancnote noi, chiar în zi de salariu. Fireşte că a fost mobilizat un număr impresionant de poliţişti din toate structurile, au fost percheziţionaţi toţi muncitorii aflaţi în schimb la acel moment, iar halele unităţii au fost cercetate amănunţit în căutarea banilor dispăruţi.

            Ulterior, anchetatorii au început să aibă suspiciuni în ceea ce priveşte veridicitatea celor afirmate de victimă, constatând că unele lucruri nu se leagă. Pe măsură ce ancheta avansa, lucrurile păreau să ia o altă turnură, victima jafului transformându-se treptat în suspectul principal. S-a stabilit că femeia avea o „gaură” în gestiune care , întâmplător era egală ca valoare cu suma sustrasă de presupusul agresor, anchetatorii luând în serios ipoteza ca femeia să fi înscenat totul pentru a acoperi lipsurile din gestiune.

            După luni întregi de cercetări şi audieri, poliţiştii au ajuns în final la o concluzie, în urmă cu puţin timp comunicându-se oficial prin Biroul de presă al IPJ că tâlhăria nu se confirmă şi că Săndica Drăgan, presupusa victimă, este în prezent cercetată penal pentru delapidare de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.

loading...
error: Content is protected !!