Procesul de licențiere a cluburilor din Superliga este un demers esențial pentru asigurarea unui cadru profesionist în vârful piramidei fotbalistice românești. Fără această licență, nicio echipă nu are dreptul de a participa în sezonul următor al primei ligi, indiferent de rezultatele sportive obținute. Procesul este însă unul riguros, unii ar spune chiar anevoios, incluzând verificări urmate de rapoarte pe mai multe domenii. Sunt criterii sportive, financiare, administrative și de infrastructură care dau bătăi de cap mai ales cluburilor de provincie și celor cu bugete mici, nevoite să trăiască de pe un sezon pe altul. Cele mai mari bătăi de cap sunt date de câteva prevederi mai recente, prin care entitățile sportive sunt obligate să demonstreze că nu au datorii restante față de jucători, antrenori etc., în acest sens fiind necesară prezentarea unei situații financiare auditate.
Gloria, un organism cu resurse limitate, majoritatea provenind de la entități publice, nu este scutită de trecerea prin furcile caudine ale licențierii. Multe cluburi au dificultăți în achitarea la timp a salariilor și datoriilor fiscale. „Tocmai s-a încheiat o nouă etapă de depunere a documentelor preliminare, urmează o evaluare făcută de către șase experți, aceștia urmând să emită niște rapoarte. În urma acestor rapoarte, în jurul datei de 15 aprilie va mai fi deschisă o perioadă în care se pot completa documente, dar și aici există niște termene anterioare care trebuie respectate. Abia apoi se poate ști mai multe, dacă vom avea probleme cu această licență. De exemplu, până pe 15 aprilie încă sunt permise plăți către persoane fizice sau juridice care au restanțe, inclusiv către organismele statului”, a declarat Cristian Lupu, membru în Consiliul Director al clubului.
Dacă criteriile financiare trebuie respectate „la sânge”, pentru cele de infrastructură există câteva portițe care pot eluda reglementările. Clubul trebuie să dispună de un stadion omologat, care să respecte standardele privind siguranța, vestiarele, zona de presă și iluminatul nocturn. Aici însă cluburile pot folosi stadioane închiriate, așa cum este, de exemplu, cazul celor de la Slobozia. „Deocamdată, licența nu impactează infrastructura. Pentru că poți aplica, așa cum a fost cazul altor echipe (n.r., Slobozia) pentru un alt teren. Dar la noi există promisiuni că dacă acest lucru se va întâmpla, se va schimba suprafața, se va monta acea instalație de încălzire și vom putea juca aici. E un proces de licențiere în cadrul căruia trebuie să așteptăm acele rapoarte, sperăm să fie favorabile și măcar din acest punct de vedere să nu avem probleme”, a mai spus Lupu.
Cluburile din Superliga se confruntă și cu presiunea timpului. Termenele sunt tot mai stricte, iar grupările trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor până la date-limită prestabilite. Întârzierile sau documentele incomplete pot duce la respingerea cererii de licență.
Un club care nu obține licența nu are voie să joace în Superliga, chiar dacă a terminat sezonul deasupra liniei de retrogradare. În trecut, astfel de cazuri au dus la pierderi uriașe, inclusiv la retrogradări administrative sau la dispariția unor echipe.
Până la urmă, licențierea nu este și nici nu trebuie să fie doar o formalitate, ci o garanție că fotbalul românesc poate juca după reguli europene și în afara terenului. Numai că realitatea din fotbalul românesc este alta, astfel că regulile ticluite prin birourile UEFA ar trebui adaptate, cumva, peisajului local.
