sâmbătă, 19 septembrie 2020

Irina Fodor și-a dus fetița la Buzău, în satul unde a copilărit

• „Când eram copil, niciodată nu m-aș fi gândit că o să mă transform într-un adult melancolic, însă azi îmi e dor de atâtea lucruri!”

Cum să îți faci tricoul zdrențe, să lași câteva fire de păr jumulite în lăstari, dar să fii super satisfăcută de ­recompensă? Culegând mure, din grădina bunicilor! Cum să te relaxezi perfect urmărind forma norilor pe cer? Stând în hamacul din curtea bunicilor! Sunt doar câteva exemple de clipe trăite de buzoianca Irina Fodor, soția artistului Răzvan Fodor, alături de fiica sa, Diana, în minivacanța petrecută la bunici, în satul Pietraru, comuna Cozieni, acolo unde și vedeta Pro Tv și-a petrecut copilăria.

Irina a povestit cu altă ocazie că majoritatea vacanțelor școlare și le petrecea fie la deal, la bunica din partea tatălui, în satul Pietraru, din comuna Cozieni, fie mai la șes, la bunica din partea mamei, în comuna Brădeanu. De aceea, buzoianca a vrut anul acesta să îi ofere și fiicei sale ocazia de a trăi aceleași senzații, așa că a dus-o de câteva ori în satul Pietraru.

„Într-o zi, când am fost la țară, bunica mea îi arăta mândră Dianei noul hambar. Când pitica mea a înțeles că acolo o să fie plin cu porumb, a exclamat încântată: <Mami, îți dai seama cât popcorn o să își facă mamaie?>. Atunci mi-am dat seama că poate ar trebui să o învăț mult mai multe des­pre cum ajunge hrana pe masa noastră”, a povestit Irina Fodor.

În trecut, Irina a mai povestit că verile copilăriei ei, petrecute în satul Pie­traru, i-au rămas definitiv în suflet, provocându-i melancolie astăzi, când micuțul sat buzoian mai numără doar câteva familii.

„Pietraru e un sat în care au mai rămas doar câteva familii”

„Când eram copil, niciodată nu m-aș fi gândit că o să mă transform într-un adult melancolic, însă azi îmi e dor de atâtea lucruri…În Buzău, în comuna Cozieni, se află locul unde mi-am petrecut mare parte din copilărie. Astăzi, ajung atât de rar acolo, încât îmi vine să mor de rușine.Pietraru e un sat în care au mai rămas doar câteva familii, și alea împărțite pe 7 dealuri. În trecut, verile aici erau foarte pline, era mult de lucru și tata, împreună cu fratele și cu cele două surori, veneau să îi ajute pe bunicii mei. De la mic la mare, toată lumea mergea la coasă și făcea fiecare ce putea: cei mai mici cărau sticlele cu apă rece, femeile coșurile cu mâncare, bărbații coasele și furcile.

Când am început să pricep cum merge treaba, îi ajutam și eu, mai ales că ­reco­mpensa era pe măsură: după aceea, aveam voie să mă joc pe uliță cu copiii până se lăsa întunericul și puțin peste. Era satul plin de nepoți și strănepoți, întrebarea frec­ventă fiind cea clasică: <Tu al cui ești?>. Oricât de lungă era ziua, niciodată nu aveam destul timp de joacă. Nu ni se făcea sete, nu ni se făcea foame, de somn nici nu mai zic; toate cele enumerate ni se păreau o adevărată pierdere de timp”, a povestit Irina Fodor pe blogul personal.

1 COMENTARIU

  1. Minunat articol. Cat de frumoase erau copilariile fara calculatoare, telefoane si internet! Un exemplu de urmat pentru multi parinti. Felicitari Irina Fodor!

Comments are closed.

loading...
error: Content is protected !!