sâmbătă, 19 septembrie 2020

Iohannis, contrazis de ministrul Anisie în legătură cu cine va cumpăra măști pentru profesori și elevi

În timp ce sindicatele buzoiene se arată îngrijorate că autoritățile locale nu vor putea suporta costurile măștilor de protecție pentru elevi și profesori, începând din 14 septembrie, ministrul Educației, Monica Anisie, și președintele Iohannis se contrazic când vine vorba despre cine trebuie să cumpere echipamente de protecție împotriva COVID.

Iohannis: „Profesorii vor merge cu masca pe care și-o vor procura ei și elevii la fel”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat  miercuri seară că „profesorii vor merge cu masca pe care și-o vor procura ei și elevii la fel”. Întrebat despre purtarea măștilor în școală, Iohannis a răspuns: „Așa s-au gândit guvernanții. Bănuiesc că pur și simplu nu există fonduri suficiente pentru așa ceva. Din ce am discutat cu foști colegi, nu mi se pare ca este o problemă extremă. Profesorii vor merge cu masca pe care și-o vor procura ei și elevii la fel”.

Anisie: „Nu Ministerul Educației are în administare școala”

De cealaltă parte, ministrul Anisie îl contrazice pe Iohannis, declarând tot miercuri, la B1 TV, că „nu Ministerul Educației are în administare școala”, ci autoritatea locală. Ce uită însă ministrul Educației este că pentru profesori Ministerul Educației este angajatorul, iar potrivit Codului Muncii în vigoare „angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă”.

Orban: „Prioritar să asigurăm măști pentru copiii din familii vulnerabile”

Reamintim că premierul Orban a anunțat că guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a alocat 175 milioane de euro pentru decontarea cheltuielilor făcute de autorități locale și unități de învățământ, pentru echipamente electronice și materiale sanitare, incluiv măști. Orban a spus că “prioritar este să asigurăm măști pentru copiii care provin din familii vulnerabile”. Premierul a mai declarat că “evident că trebuie să existe măști niște suplimentare”, dacă un copil vine fără mască să îi fie pusă la dispoziție una. “Dar acum chiar nu pot fi luate măști pentru toți copiii”.

„La Buzău, doar la Hasdeu e nevoie de 86.000 de măști pe săptămână”

La Buzău, după întâlnirea pe care directorii de școli au avut-o cu primarul Constantin Toma pentru a se vedea de ce sume este nevoie pentru echipamentele de protecție împotriva COVID, concluziile au fost îngrijorătoare. „Probabil la început Primăria Buzău va găsi resursele necesare, dar sunt convins că doar pentru puțin timp. Gândiți-vă că doar la Școala 11 (n.r., cea mai mare școală din municipiu) este nevoie de 80.000 de măști de protecție pe săptămână, pentru elevi și profesori, și la Hasdeu de 86.000 de măști pe săptămână. Pe lângă măști se adaugă detergenți, soluții de dezinfecție, pereți de plexiglas etc. E clar, școala <face to face> va dura foarte puțin timp. Oricât am fost de optimist, acum sunt sceptic”, a declarat pentru OPINIA liderul Sindicatului Învăță­mântului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre.

Ce se întâmplă în alte țări din Europa

Anul școlar începe cu mască peste tot în Europa, dar condițiile depind de la țară la țară.

Potrivit TVR, în Spania, școlarii din clasele primare nu vor purta mască la ore. În schimb, elevii de clasa a V-a până la a XII-a vor purta mască în sala de clasă doar dacă nu se poate menține distanța de siguranță de un metru și jumătate și în pauze. Dacă sunt în bănci, la distanță și clasa este aerisită, atunci masca nu este obligatorie.

În Franța, măștile sunt obligatorii pentru toți elevii de peste 11 ani și pentru întregul personal. Costurile vor fi suportate de părinți. Autoritățile spun că elevii care provin din familii cu venituri reduse vor primi ajutor din partea statului. De asemenea, Ministerul Educației va furniza măști pentru întregul personal didactic.

 

 

 

 

 

 

loading...
error: Content is protected !!