Ioana Ghinea este o elevă pentru care voluntariatul a devenit parte din identitate. Pentru ea voluntariatul nu e un capitol adăugat din obligație, ci o parte organică a creșterii sale.
„Am început să fac voluntariat în gimnaziu, când mama m-a implicat, alături de sora mea, în <Grădinița de Vară> pe care o organiza”, spune ea, rememorând începutul unui drum care, odată deschis, nu s-a mai închis niciodată. De atunci, s-a implicat în numeroase proiecte educaționale și comunitare care au însemnat pentru ea experiențe care i-au permis să sprijine oameni, să învețe și să descopere cât de mult poate influența pozitiv o acțiune.
Practic, din acel prim contact cu responsabilitatea și cu bucuria de a fi utilă, activitățile s-au multiplicat firesc, ca și cum o chemare interioară ar fi împins-o spre oameni. „A fost primul pas dintr-un drum care m-a purtat prin numeroase proiecte educaționale și comunitare”, explică Ioana. Și enumerarea lor devine o hartă a generozității: „Ludoteca din grădină”, „Școala din parc”, „Tree of Tales”, „Împreună prindem curaj”, „Școli fără bullying”, „Proiectul Mov”, „Atelierele de vară Șotron”, „AnTanTe” și campania „Adoptă o mamă”.
Pe lângă implicarea în comunitate, Ioana se remarcă prin performanțe școlare și prin participarea la olimpiade, cu o pasiune deosebită pentru fizică, matematică și dezbateri. Își organizează timpul astfel încât să combine studiul, proiectele de voluntariat și hobby-urile sale – lectura, muzica și sportul –, cu eficiență și energie. În acest mod, fiecare zi devine o oportunitate de a învăța, de a construi relații și de a explora noi provocări.
Povestea Ioanei surprinde modul în care dedicarea, curiozitatea și responsabilitatea pot genera rezultate reale, atât în comunitate, cât și în dezvoltarea personală.
Când o întrebi ce a împins-o pe acest drum, răspunsul ei e simplu și limpede: „Voluntariatul a început din dorința de a ajuta comunitatea în care trăiesc”. Nu e un gest moral afișat, ci o nevoie de interior: aceea
de a fi de folos. Iar în spatele acestei motivații, Ioana recunoaște și un alt gând frumos: „Mi-ar plăcea ca și alți copii să descopere cât de frumos este voluntariatul și să se alăture, văzându-mi implicarea și pasiunea”.
Timpul investit în voluntariat nu e puțin și nici risipit. „Săptămânal dedic cel puțin două ore, iar în vacanțe mă implic cât mai mult”, mărturisește ea. Dar orele acestea devin capital personal, un timp în care se construiește caracterul, răbdarea, încrederea, dar și felul în care privește omul din fața sa.
Poate de aceea, experiențele trăite lasă urme adânci. Cea mai memorabilă? Pentru ea a fost un episod din „Proiectul MOV”, unde oferea pregătire la matematică unui elev de clasa a VI-a. Povestea ei se luminează când o spune: un copil nesigur pe el, cu lacune, care pas cu pas începe să prindă curaj. Iar momentul transformării a fost acela al bucuriei împărtășite: „Ioana, am luat 10 și sunt mândru! Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci!”, i-a strigat elevul într-o zi, intrând „cu un zâmbet larg”, înainte chiar de salut. „Bucuria lui a fost molipsitoare”, spune Ioana, iar recunoștința familiei a făcut-o să înțeleagă „cât de mult poate însemna un mic gest de sprijin”.
Între rigoare, pasiune și bucuria de a descoperi lumea
Ioana își cunoaște bine câștigurile invizibile, cele pe care voluntariatul le lasă în arhitectura interioară a omului: „Am învățat să empatizez… să ascult cu răbdare și să ofer sprijin”. Iar capacitatea de comunicare, adaptarea la neprevăzut, relațiile cu oameni noi, toate s-au așezat ca pietre solide în temelia formării ei. Nu e de mirare că azi poate spune: „Voluntariatul m-a ajutat să fiu mai responsabilă, mai organizată, să lucrez în echipă și să comunic mai eficient… mi-a crescut încrederea în mine și m-a motivat să fiu mai deschisă către noi provocări”.
Ioana visează să dăruiască și mai mult, să facă și mai multe lucruri bune pentru semeni. Dacă ar avea resurse, ar iniția un proiect dedicat celor aflați în dificultate materială: „Să le ofer hrană caldă și produse de bază… să simtă sprijinul comunității și să aibă un trai mai decent”. Dar dincolo de ajutorul concret, ceea ce vrea cu adevărat să transmită este un mesaj de demnitate: „Cred că un astfel de proiect ar putea aduce speranță și ar arăta că fiecare om merită respect și ajutor”.
Voluntariatul a devenit pentru Ioana o formă de rost, o punte între copilul care descoperea bucuria de a ajuta și tânăra care înțelege astăzi, cu seriozitate și cu blândețe, că binele făcut se transformă în bine primit, uneori într-un zâmbet larg și un „am luat 10!”, alteori într-o lecție despre ce înseamnă să fii om între oameni.
Ioana a găsit propria formulă a echilibrului între voluntariat și activitățile școlare. „Reușesc să îmbin școala cu activitățile de voluntariat pentru că privesc voluntariatul nu ca pe o obligație, ci ca pe o activitate plăcută, care mă relaxează și îmi oferă energie”, spune ea cu seninătatea unui om care a înțeles devreme că lucrurile făcute cu sufletul nu obosesc, ci încarcă.
Programul ei este ordonat, dar nu rigid: „Îmi organizez timpul astfel încât să-mi termin temele, iar apoi să iau parte la activitățile de voluntariat. Îmbin utilul cu plăcutul: învăț, mă implic, mă relaxez”. Așa reușește să transforme fiecare zi într-un exercițiu de responsabilitate și bucurie.
Drumul prin competiții, un traseu al formării
Parcursul ei competițional este impresionant, iar felul în care îl povestește arată maturitate și recunoștință. În ultimii ani, Ioana a participat la patru olimpiade naționale, fiecare reprezentând un pas în devenirea ei: „Olimpiada Națională de Dezbateri – Oradea, 2024; Olimpiada de Științe Socio-Umane – Baia Mare, 2024; Olimpiada de Pedagogie-Psihologie – Slobozia, 2025; Olimpiada Animatorilor – Odorheiu Secuiesc, 2025”, enumeră ea cu mândrie, dar și cu modestia celui care știe că adevărata competiție e cu sine însuși.
Pe lângă acestea, au fost concursurile de matematică, fizică și chimie, „competiții care m-au motivat să învăț constant și să-mi depășesc limitele”. Totuși, dintre toate acestea, un premiu are o strălucire aparte: „Cel mai important rezultat a fost Premiul III la Olimpiada Națională de Dezbateri. A fost o mare realizare, pentru că a reflectat pregătirea și efortul depus”.
Când o întrebi ce materie o pasionează, nu ezită nicio clipă: „Materia care mă pasionează cel mai mult este fizica… o văd ca pe o știință profundă și frumoasă, plină de sens și de descoperiri”. Aici, în această știință exactă, Ioana își găsește echilibrul intelectual și inspirația pentru viitor. Visul ei? „Mi-ar plăcea să devin inginer medical”, spune ea, și completează cu maturitate: „Această meserie îmbină pasiunea mea pentru fizică cu dorința de a contribui la bunăstarea oamenilor”.
Pregătirea pentru competiții este pentru ea un ritual: „Învăț minimum tri-patru ore pe zi, apoi îmi iau pauze scurte… dacă nu mă mai pot concentra, ies la o scurtă plimbare”. Din fiecare concurs a învățat ceva prețios: „Am învățat să-mi controlez emoțiile… să mă liniștesc și să mă concentrez pe ceea ce am de făcut”. Această lecție i-a fost de folos nu doar la olimpiade, ci și la examene, fiindcă, spune ea, „munca și perseverența dau rezultate vizibile”. La competiții, emoțiile sunt mereu prezente, dar constructive: „Trăiesc un amestec de emoții și entuziasm… fiecare moment este o oportunitate”, mai spune Ioana.
Universul interior: cărți, muzică și mișcare
Când nu învață sau nu participă la concursuri, Ioana trăiește în ritmul pasiunilor ei. „Îmi place foarte mult să citesc… când citesc, trăiesc alături de personaje și descopăr lumi noi”. Pasiunea pentru lectură a apărut devreme: „A început când mama mi-a citit prima poveste. Atunci am simțit o dorință puternică de a descoperi mai multe”. Ajunsă în prezent, lectura ocupă încă un loc sacru în viața ei: „Citesc cel puțin jumătate de oră pe zi… mă pierd în pagini și citesc chiar mai mult”.
Dar Ioana are și o voce care vindecă: „Atunci când cânt, simt că vocea devine un medicament pentru suflet”. Face parte din corul Catedralei și cântă adesea cu sora ei, „iar muzica reușește întotdeauna să creeze o stare de bine”.
Dintre dorințele de viitor, una este încă în stadiu de vis: „Mi-ar plăcea să învăț să
înot… este un sport complet și relaxant”.
Modelul din familie și pașii către viitor
În privința carierei, tatăl este modelul ei: „Persoana care m-a influențat cel mai mult este tatăl meu. El este inginer și m-a inspirat să urmez aceeași carieră”. Pentru a ajunge acolo, știe exact ce trebuie să facă: „Este important să înveți constant, să fii dedicat și să alegi o facultate care te pregătește temeinic”.
Face acest lucru zi de zi la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, unde este elevă. Ioana prețuiește școala în care învață și vorbește despre ea cu emoție: „Este un loc de poveste… a doua mea casă. Nu aș fi cine sunt astăzi fără experiențele de aici”. În acei pereți se află amintirile ei cele mai frumoase: „Aici am legat prietenii, am trăit experiențe minunate și am primit sprijinul profesorilor care ne ghidează cu răbdare și încurajare”.
