Actualitate

Interviu cu Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău

Cum s-a derulat procesul de informare a autorităţilor regionale cu privire la acest proiect? Care a fost percepţia autorităţilor şi a comunităţilor locale cu privire la desfăşurarea unui astfel de proiect în zona dvs.?

Informarea s-a derulat în condiţii foarte bune, încă de la venirea Hunt Oil Company în judeţul Buzău existând întâlniri periodice între conducerea Consiliului Judeţean şi a companiei. Aceste întâlniri ne-au permis să fim informaţi în permanenţă, atât cu privire la activitatea economică, cât şi la activităţile de sprijinire a comunităţilor locale în care s-au desfăşurat proiecte.

Buzoienii sunt ospita­lieri şi au îmbrăţişat proiectele derulate de Hunt Oil Company în Judeţul Buzău. Un aspect important l-a reprezentat şi implicarea tuturor autori­tăţilor în procesul de informare a cetăţenilor, dar şi deschiderea reprezentanţilor Hunt Oil Company.

Înţelegerea importanţei şi beneficiilor proiectului este esenţială. Aceasta a fost o prioritate pentru Hunt Oil Company şi pentru partenerii lor de la Prospecţiuni S.A., dar şi a noastră, a autorităţilor locale.

Împreună cu primarii localităţilor unde se desfă­şoară aceste lucrări de achiziţie date geofizice 3D, am fost şi vom rămâne implicaţi atât în comunicarea permanentă cu cetăţenii, dar şi în procesul de cunoaştere a demersurilor şi proiectelor derulate în zonă.

Cum evaluaţi colaborarea şi comunicarea cu Hunt Oil Company of Romania, în ceea ce priveşte proiectul de Achiziţie de Date Geofizice desfăşurat în judeţul Buzău?

Parteneriatul între Hunt Oil Company of Romania şi Consiliul Judeţean Buzău s-a desfăşurat şi se desfăşoară în condiţii excelente. Cunoscând importanţa activităţilor derulate şi ţinând cont de seriozitatea Hunt Oil Company of Romania, Consiliul Judeţean Buzău a sprijinit, prin instrumentele legale aflate la îndemâna sa, toate activităţile desfăşurate de această companie.

Hunt Oil Company of Romania a devenit un partener de încredere al Consiliului Judeţean Buzău încă din 2017. Comunicarea foarte bună, stabilirea unor obiective comune şi informarea periodică asupra stadiului proiectelor, au creat premisele unui parteneriat sustenabil, bazat pe încredere reciprocă şi deschidere.

Care au fost ecourile acestui proiect la nivel de judeţ? Consideraţi că derularea acestor lucrări în judeţul Buzău este în ­be­neficiul comunităţilor locale?

Noi, ca autorităţi locale, avem în vedere ca orice proiect desfăşurat în judeţul Buzău să aducă ­bene­ficii şi comunităţilor locale. Proiectul de achiziţie de date geofizice reprezintă o oportunitate pentru judeţul Buzău din punct de vedere economic, dar nu numai.

Proiectele educaţionale derulate în comunităţile locale, ce contribuie la ­dimi­nuarea abandonului şcolar şi la îmbunătăţirea condiţiilor în care elevii şi profesorii îşi desfăşoară acti­vitatea, dar şi proiecte precum deschiderea unui punct de lucru al ISU în comuna Padina, au fost paşi ce au determinat creşterea încrederii locuitorilor în proiectele propuse de către Hunt Oil Company of Romania. Toate aceste activităţi au dus la o încredere sporită în interesele, obiectivele şi activităţile acestei companii.

Hunt Oil Company s-a implicat şi în proiectele culturale din judeţul Buzău. De exemplu, o altă colaborare a Consiliului Judeţean Buzău cu Hunt Oil Company este legată de organizarea festivalului buzoian de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor, locurilor şi oamenilor din judeţul Buzău – Buzău Fest.

Toate aceste activităţi constituie un sprijin extrem de important pentru comunităţile în care Hunt Oil Company of Romania îşi desfăşoară activitatea.

Pe lângă impactul vizibil la nivel regional, care consideraţi că este contribuţia acestor lucrări la nivel naţional?

Proiectele derulate la ni­vel regional au impact semnificativ şi la nivel naţional. Rezultatele obţinute la nivel regional se cumulează şi pot sta la baza unei strategii de dezvoltare naţională.

Identificarea de noi zăcăminte de petrol şi gaze naturale trebuie să reprezinte acţiuni de importanţă strategică pentru România. Sunt convins că aceste demersuri vor genera valoare adăugată în economia românească. Tehnicile de lucru sigure şi echipamentele de ultimă generaţie folosite vor asigura protecţia mediului şi a terenurilor agricole din zonele vizate, concomitent cu dezvoltarea economică a regiunii şi, implicit, a ţării.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker