miercuri, 12 august 2020

Institutul de Politici Publice a realizat “oglinda activităţii” pentru primii doi ani de mandat. Un deputat şi un senator P.D.L., cei mai harnici parlamentari buzoieni

Un deputat şi un senator de Buzău se află în ”Top 100” al prezenţei la voturile finale în plen, în timp ce alţi trei deputaţi şi doi senatori apar în primii o sută parlamentari, din Cameră şi Senat, care se disting la capitolul absenţelor la aceleaşi şedinţe. 

  Un deputat şi un senator de Buzău se află în ”Top 100” al prezenţei la voturile finale în plen, în timp ce alţi trei deputaţi şi doi senatori apar în primii o sută parlamentari, din Cameră şi Senat, care se disting la capitolul absenţelor la aceleaşi şedinţe. Conform Raportului de monitorizare întocmit de Institutul pentru Politici Publice  pentru primii doi ani de mandat al aleşilor din Camera Deputaţilor şi Senat, niciun parlamentar nu a izbutit, însă, să egaleze performanţa liderului Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, de a lipsi de la activităţile pentru care este plătit în proporţie de 92,5 procente. Următorul în topul chiulului este tot un senator, fostul ministru al Apărării din partea P.D.L., Mihai Stănişoară (91 la sută). Locul 3 este ocupat tot de un senator liberal, Ioan Ghişe, cu o rată a absenţelor de 85,3 la sută.

      La polul opus, cei mai conştiincioşi parlamentari au fost deputatul Victor Ovidiu Ganţ (grupul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară) cu o prezenţă de 99,5 procente, urmat de deputaţii pedelişti Cionca-Arghir Iustin-Martinel (98,9 la sută) şi Gheorghe Ciobanu (98,3 la sută). Şi în Senat cei mai prezenţi au fost membri P.D.L.: Gheorghe David, cu 96,3 procente, Ion Ruşeţ, cu 93,6 la sută şi Vasile Borza, cu 93,1 la sută.

      În topul celor mai harnici deputaţi de Buzău se află doar democrat-liberalul Valeriu Alecu, pe locul 53, cu un procent al prezenţei de 89,4 la sută, în timp ce colegul său de partid din Senat, Viorel Constantinescu, ocupă locul 55, cu 63,2 la sută, la şedinţele cu vot final din cele două camere ale Parlamentului.

      În clasamentul celor mai rare apariţii prin Parlament, la votul final, se disting deputaţii social-democrat Adrian Mocanu (locul 19, cu o prezenţă de 40,2 la sută), liberalul George Scutaru (locul 63, prezenţă 53,3 la sută) şi pesedista Carmen Ileana Moldovan (locul 91, cu prezenţă de 63,6 la sută). La Senat, îi avem pe liberalul Cristinel Bîgiu (locul 12, cu 23,8 la sută) şi pe conservatorul, membru al grupului liberal, Ion Vasile (locul 17, cu 30,4 la sută prezenţă).

  

loading...
error: Content is protected !!