Actualitate

Închirierea locuințelor fără contract, o practică riscantă

Înregistrarea unui contract de închiriere a unui imobil la Agenția Națională de Administrare Fiscală este o obligație legală pentru proprietari și acest lucru vine la pachet cu o serie de obligații, dar și de beneficii. Nerespectarea legii implică sancțiuni și poate lăsa loc de abuzuri de ambele părți.

Cel mai recent studiu realizat de agenția imobiliară Kastel Group a arătat că doar 33,7 la sută dintre chiriașii români știu că au contractul de închiriere înregistrat la Administrația Financiară, în timp ce 34,9 la sută declară că au un contract nedeclarat, ori o proprietate închiriată mascat, sub forma unui comodat sau doar o înțelegere verbală.

Lipsa unui contract de închiriere, la pachet cu multe dezavantaje

Neîncheierea unui contract în formă scrisă este de cele mai multe ori intenționată, proprietarul urmărind evitarea plății impozitelor pe veniturile obținute din chirie. Totuși, riscurile la care se expune nu ar trebui să fie neglijate. Proprietarul nu va putea executa silit chiriașul pentru recuperarea eventualelor chirii restante sau pentru restituirea imobilului la expirarea duratei stabilite inițial.

Totodată, el va răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în cazul neîncheierii contractului de închiriere în formă scrisă și nedeclarării veniturilor obținute. În această situație, organele de cercetare penală pot fi sesizate chiar și de către chiriaș.

„În lipsa unui contract scris, proprietarul nu va putea demonstra obligațiile pe care chiriașul și le-a asumat și, pe cale de consecință, nu va putea dovedi eventualele pretenții față de acesta. Problemele pe care proprietarul le poate întâmpina în lipsa unui contract de închiriere în formă scrisă pot fi legate de: refuzul de plată a chiriei, plata unei chirii mai mici decât cea convenită, imposibilitatea controlării modului de folosire a imobilului, imposibilitatea controlării duratei contractului, imposibilitatea perceperii de penalități de întârziere la plata chiriei. În lipsa unui contract de închiriere, cel mai probabil nu va exista nici procesul verbal de predare-primire a imobilului, astfel încât, la restituire, chiriașul va putea contesta orice pretenții ale proprietarului legate de starea imobilului sau de dotările acestuia”, explică avocatul Doru Neamțu pentru adevărul.ro.

De cele mai multe ori, chiriașul nu protestează față de decizia proprietarului de a nu încheia un contract de teama că i s-ar putea cere mai mulți bani pe chirie. Însă, acesta ignoră abuzurile la care se expune: evacuarea forțată, înainte de termenul agreat și fără preaviz, majorarea unilaterală a chiriei, impunerea unor costuri despre care nu s-a discutat inițial, imputarea unor deficiențe preexistente ale spațiului, vizite neanunțate, chiar și însușirea bunurilor sale sunt doar câteva exemple.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker