Actualitate

Încă o comună buzoiană în „scenariul roșu” din cauza înmulțirii cazurilor COVID 19

Încă o comună din Buzău intră în scenariul roșu din cauza creșterii numărului cazurilor COVID19. Este vorba despre Rușețu, unde în ultimele 14 zile au fost înregistrate 11 noi infectări cu SARS-CoV-2, fiind depășită rata de incidență de 3 cazuri la 1000 de locuitori. Ca urmare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Buzău a decis astăzi măsuri suplimentare pentru stoparea răspândirii virusului în comunitate.

Restricții au fost impuse și în alte 4 comune care au depășit rata de incidență de 1,5 cazuri/1000 locuitori.

Redăm informarea Instituției Prefectului:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința de astăzi, 12 noiembrie 2020, hotărârea privind validarea ratei de incidență, aferentă perioadei 29.10-11.11.2020,  la nivelul localităților Chiojdu, Bălăceanu, Cislău, Tisău, Glodeanu Siliștea, Ziduri și Rușețu. Membrii CJSU Buzău au hotărât:

  • Validarea ratei de incidență la nivelul localităților Cislău (1,74/1000 locuitori), Tisău (2,05/1000 locuitori), Glodeanu Siliștea (1,74/1000 locuitori) și Ziduri (1,67/1000 locuitori), unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3 cazuri la 1.000 de locuitori, și aplicarea măsurilor prevăzute în anexa nr. 3, din H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alerta pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020,precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată și completată de H.G. nr. 935/2020, după cum urmează:

      –  organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, după caz;

      – interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, după caz;

 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;

      – activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului  în intervalul orar 6:00 – 23:00, după caz;

   – activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

  • Validarea ratei de incidență la nivelul comunei Rușețu, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a depășit 3 cazuri la 1.000 de locuitori (3,05/1000) și aplicarea măsurilor prevăzute în anexa nr.3, din H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alerta pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată și completată de H.G. nr. 935/2020, după cum urmează:

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, după caz;

 – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități, după caz;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Măsurile stabilite vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile de la data adoptării prezentei hotărâri (12.11.2020), cu evaluare la finalul acestei perioade.

  • Începând cu data de 13.11.2020, se ridică măsurile stabilite la nivelul comunelor Chiojdu (0,93/1000 locuitori) și Bălăceanu (0/1000 locuitori) având în vedere că incidența cumulată în ultimele 14 zile este sub 1,5/1000 locuitori.

Pentru celelalte unități administrativ-teritoriale din județ se vor menține măsurile aprobate în hotărârile CJSU nr. 64/28.10.2020, nr. 74/31.10.2020, nr.78/02.11.2020, nr.81/04.11.2020 și nr. 86/09.11.2020 și nr. 87/10.11.2020„.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker