Politic

În trei comune buzoiene, bătălia electorală se poartă doar pentru consiliile locale

În trei comune buzoiene miza bătăliei electorale al cărei punct final va fi ziua de 27 septembrie o reprezintă doar consiliul local, mai precis componenţa acestuia, în condiţiile în care în aceste unităţi ­administrativ-teritoriale există doar câte un candidat la funcţia de primar. Este vorba despre comunele Chilii, Bisoca şi Valea Salciei, unde actualii primari, toţi membri ai Partidului Social Democrat, sunt singurii care candidează pentru un nou mandat pe posturile pe care deja le ocupă.

Primarul comunei Valea Salciei, Marian Muşat, este în fruntea comunităţii din anul 2000, când a câştigat Primăria din turul doi, iar în 2004 s-a luptat cu trei contracandidaţi, cel mai bine clasat dintre aceştia reuşind să obţină doar 40 de voturi. În 2008 şi 2012, Marian Muşat a fost singurul candidat la Primăria Valea Salciei, aşa cum este şi la localele din 27 septembrie 2020. Marian Muşat, care este de ani buni şi preşe­dinte al filialei buzoiene al Asociaţiei Comunelor din România, a susţinut, în urmă cu patru ani, când s-a confruntat pentru a doua oară cu situaţia de a candida singur, că în comunele unde nu există decât un singur candidat nu ar mai trebui organizate alegeri, făcându-se astfel economii substanţiale dat fiind că un singur vot valabil exprimat ar fi suficient pentru ocupare funcţiei.

În comuna Chilii, Sorin Zaman ocupă funcţia de primar din anul 2018, iar în Bisoca, Florin Stemate intră în cursa pentru al doilea mandat din partea PSD Buzău, după ce în 2016  a câştigat mandatul de primar ca independent.

Şi în anul 2016 au fost înregistrate două astfel de cazuri în judeţul Buzău, în comunele Valea Salciei, unde a fost ales primar Marian Muşat, şi în comuna Pănătău, unde a fost ales Nicolae Stoica.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker