Actualitate

În sprijinul persoanelor cu dizabilități / Se mai face un pas în proiectul privind construcția de locuințe protejate

Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului mai face un pas pentru realizarea proiectului privind înființarea de servicii sociale de tip centre de zi și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate.

Promovarea acestui pro­iect  de către DGASPC Buzău a fost aprobată prin Ho­tărârea Consiliului Jude­țean nr. 4/2019 și are ca obiect restructurarea Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Râmnicu Sărat în Centru de zi, pe terenul cu construcție din Râmnicu Sărat, strada Focșani nr. 1. În ședința ordinară a Consiliului Ju­dețeană stabilită pentru joi dimineață, începând cu ora 9,00, consilierilor județeni li se solicită votul pentru dezlipirea a două terenuri aparținând domeniului public de interes județean aflate în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Dezmembrarea (dezlipirea) este necesară pentru respectarea prevederilor din ghidul aferent Programului Național, care impune ca pe un amplasament să nu fie construite mai mult de o locuință protejată.

Este un pas important pentru ca DGASPC Buzău să continue demersurile în proiectul demarat anul trecut, care, odată finalizat, va contribui la creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate, dezinstituționalizarea și prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate.

“La sfârșitul anului trecut am depus o solicitare de finanțare în cadrul unui program de interes național gestionat de Autoritatea Națioonală pentru Persoanele cu Dizabilități, care presupune o restructurare a Centrului de la Râmnicu Sărat, Centrul de Integrare prin Te­rapie Ocupațională, în același sistem de case de tip familial (…) Avem în intenție să construim case de tip familial. Ele sunt unități rezidențiale de mai mici dimensiuni, 10-12 până la 16  persoane, care sunt construite cât mai aproape de ceea ce înseamnă o familie reală. Noi am văzut în practică – pentru că avem astfel de case în sistem ce s-au construit în anii din urmă-, efectul asupra copiilor care trăiesc într-un astfel de mediu, comparativ cu cei care trăiesc în comunitățile acelea mari”, a declarant Loredana Doro­banțu, director DGASPC Buzău.

Unitățile rezidențiale

exi­stente care și-au dovedit eficiența funcționează la Râmnicu Sărat  și în Buzău. ,,Casele de până acum sunt construite în sesiunile de finanțare anterioare, în perioada în care funcționa programul Phare. Avem șapte construite, cinci la Râmnicu Sărat, două în Buzău, unde sunt copii cu dizabilități, și mai avem încă două în Râmnic construite în parteneriat cu o fundație, prin anii 2014-2015”, a spus directorul DGASPC Buzău, Loredana Dorobanțu.

DGASPC Buzău a cerut sprijin consilierilor prin realizarea unor demersuri pentru dezmembrarea a două loturi a câte 600 metri pătrați de 1.200 metri pătrați obținut prin hotărârile Râmnicu Sărat Nr 293 din data de 29.11 2018 privind aprobarea schimbării destinației imobilului teren în suprafață de 1200 metri pătrați rezultat ca urmare a dezmembrării suprafeței 7592 metri pătrați în două loturi suprafața situată în Municipiul Râmnicu Sărat, strada Industriei nr. 2A,  urmare a solicitării Consiliului Județean Buzău – DGASPC în vederea elaborării și depunerii de către acest serviciu județean specializat a unei cereri de finanțare în cadrul POR 2014-2020, Obiectiv specific, creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale” Dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu  dizabilități aflate în instituții de tip vechi”,  precum Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională dat în administrarea DGASPC, și aprobarea solicitării  trecerii din proprietatea publică a municipiului Râmnicu Sărat în proprietatea publică a județului și administrarea DGASPCa unor bunuri moblie. De asemenea, se solicită aprobare pentru dezmembrarea terenului aflat în proprietatea publică a județului și dat în administrarea DGASPC, în suprafață de 4.939 metri pătrați, din care două loturi de câte 600 metri pătrați necesare construirii a două locuințe, protejate, respectiv un lot de 3739 metri pătrați rest suprafață aferent CITO Râmnicu Sărat

Ce aduce nou acest proiect

,,Noutatea acestor programe de finanțare  constă în faptul că pe lângă structura aceasta rezdențială va funcționa și un Centru de zi, care poate să furnizeze servicii în comunitate, pentru că sunt persoane, mame, care au nevoie de astfel de servicii; mama care are un copil cu dificultate sau încadrat cu un grad de handicap poate să acceseze astfel de servicii, de recuperare, de logopedie, de terapii specifice etc”, a precizat directorul DGASPC Buzău, Loredana Dorobanțu. Aceasta înseamnă că de serviciile centrelor de zi, în cadrul cărora se vor derula activități de pregătire pentru viață independentă, activități de abilitare și reabilitare, consiliere vo­cațională, terapie ocupațională, sprijin în vederea integrării pe piața muncii, activități de socializare etc., vor putea beneficia atât persoanele cu ­di­zabilități dezinstituționalizate, cât și cele din comunitate, sprijinind astfel depășirea situațiilor de dificultate cu care se confruntă familiile persoanelor cu dizabilități.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker