În prag de vară, vânzarea terenurilor agricole bate pasul pe loc la Buzău

Ultimele date ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), arată că în luna mai a acestui an au fost tranzacționate 50.314 imobile (terenuri, case, apartamente), dintre care: terenuri extravilane agricole – 11.378 și neagricole 445; terenuri intravilane cu construcții – 13.045 și fără construcții 13.067; unități individuale 12.379.
Comparativ cu luna aprilie a acestui an, luna mai a înregistrat o mică scădere a vânzării terenurilor agricole, respectiv -167, dar vânzările s-au menținut la un nivel mai ridicat față de aceeași perioadă a anului 2025, când se înregistrau 10.754 de tranzacții.
Din totalul de 11.387 de terenuri agricole vândute în toată țara în luna mai 2026, cele mai multe au fost vândute în județele Dolj – 795, Tulcea – 588 și Bihor – 544, Galați – 543, Arad – 522 și Buzău, cu 514 tranzacții.
În coada clasamentului, cu cele mai puține tranzacții în luna mai 2026, se află județele Teleorman – 5, Ilfov, 71, Maramureș – 77 și Sălaj – 79.
Buzăul, pe locul doi la nivel național la vânzarea terenurilor agricole în primele cinci luni
Județul nostru înregistrează o scădere a vânzării terenurilor agricole, comparativ cu luna aprilie, când a fost campion național. Până acum, cele mai puține terenuri agricole au fost tranzacționate în Buzău în luna ianuarie – 436. În luna februarie au fost vândute 530 terenuri agricole, ocupând a doua poziție pe țară, după județul Dolj. Luna martie a înregistrat 673 astfel de tranzacții și a poziționat județul pe locul 3 la nivel național, după Dolj și Timiș, iar în luna aprilie, Buzăul a fost campion cu 713 terenuri agricole tranzacționate. Este pentru prima dată, după mult timp, când Buzăul nu se află în Top 3 cele mai multe terenuri tranzacționate la nivel național.
Cu toate acestea, Dolj – 3.242 și Buzău – 2.866 sunt județele cu cele mai multe terenuri agricole vândute în primele cinci luni din anul 2026, reiese din datele ANCPI. Datele Agenției Naționale de Cadastru nu înregistrează însă nici suprafața, nici categoria de folosință a terenurilor agricole tranzacționate.
Cu cât se mai vinde un teren agricol
În România, în anul 2024, prețul mediu al unui hectar de teren arabil a fost de 43.280 lei/ha, reprezentând o creștere de preț de 4% față de anul anterior, în timp ce preţul mediu al păşunilor permanente a înregistrat o creștere de aproximativ 3,6% în anul 2024, față de anul anterior, per total țară, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate la finalul anului trecut.
La Buzău, prețurile terenurilor agricole variază în funcție de cât de fertil este solul în zona respectivă. Astfel, poate porni de la 7.000 euro/ha și să ajungă la 30.000-50.000 euro/ha, potrivit Imobiliare.ro.



