pe amuțite coale…

de Nicolae CABEL

…ce mânz ciudat amușină-n fereastră?

e coama lui de ploaie și visare,

cu ochii adânciți în neuitare,

cu sfâșiată tinerețea noastră;

 

în bot mi-aduce azi mărgăritare,

din prea sfințită poezia lui,

când scânteia cu verbul sub gutui

și nopților noi le tăiam cărare

 

din jocuri de idei cu aripi crude –

corăbii sacre cu-nălțată prora

și le puneam drept

inimi aurora,

 

să nu le fure stelele zălude…

așteapt’ acum în lotcile regale,

cu rime coapte pe-amuțite coale..