Actualitate

Ilfoveni cu state vechi lăsați liberi după ce au pus în alertă polițiști din două județe

Trei ilfoveni recidiviști au fost lăsați în libertate de procurorii din Covasna după ce au pus în alertă polițiștii din două județe în urma unor fapte de înșelăciune.

În noaptea de 25 spre 26 ianuarie, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în baza sesizării cu privire la faptul că în incinta unor benzinării din municipiul Sfântu Gheorghe și din orașul Întorsura Buzăului, două femei în vârstă de 39, ­res­pectiv de 53 ani de ani au fost victime ale unor infracțiuni de înșelăciune săvârșite de către persoane necunoscute, polițiștii buzoieni i-au depistat pe cei trei în trafic, pe DN10, pe raza localității Chirlești, identificați ca fiind principalii bănuiți de comiterea faptelor.

Polițiștii au stabilit că este vorba despre trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani, din comuna Pantelimon, județul Ilfov.

Bărbații intrau în stațiile de alimentare combustibil și mergeau la casierie, solicitând o sticlă de băuturi alcoolice. Sub pretextul că ar fi prea scumpă, renunțau la cumpărare și solicitau să le fie restituită bancnota  pe care o oferiseră. La primirea bancnotei, înapoiau vânzătorului doar o parte din restul de bani.

Ilfovenii au fost predați Poliției oraș Întorsura Buzăului din județul Covasna, în vederea stabilirii situației de fapt și pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Față de doi dintre suspecți s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, aceștia fiind prezentați organelor judiciare competente în vederea dispunerii măsurilor legale, iar instanța a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Suspecții figurează cu antecedente penale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker