Monden

Idei de rețete exotice din carne de pui ușor de făcut, ideale pentru o masă între prieteni

În grupul tău de prieteni păstrați un obicei la care țineți foarte mult și anume, periodic, va place să va întâlniți pentru a va bucură împreună de un prânz gustos, o gustare de seară sau pur și simplu la o cafea, în weekend dimineață, sau un pahar de vin, spre seară. Iar aceste momente plăcute între prieteni fie se consumă undeva, la un restaurant pe care cu toții îl preferați pentru serviciile ireproșabile ale personalului de aici și pentru meniurile delicioase, fie acasă la unul dintre cei din grupul vostru, fiecăruia revenindu-i la un moment dat rândul de a face oficiile de gazdă primitoare.

Iar dacă acum această sarcina ți-a revenit ție, iată câteva exemple de meniuri rapide, ușoare, lesne de realizat, dar cu care îți vei putea surprinde într-o manieră cât mai plăcută invitații la masă, mai ales că de acesată dată îți doreșți să pui în practică ceva mai deosebit. Dacă opțiunile nu se îndreaptă de această dată către rețete tradiționale, atunci este momentul să te orientezi către niște meniuri exotice, dar care să nu-ti răpească prea mult timp cu prepararea lor.

Un exemplu excelent este una dintre variantele de pui shanghai. Evident, circulă o serie întreagă de rețete cu această denumire din bucătăria tradițională chinezească, ține de preferințele tale pe care o vei alege. În mod normal, rețeta conține o compoziție prin care vor fi trecute bucățelele din piept de pui, tăiate fâșii. Acest amestec va conține ouă, sos de soia, amidon sau făînă, susan, usturoi, muștar, mărar, sare și piper, iar pieptul de pui va fi trecut prin acesta apoi prăjit în ulei. La final, se va adaugă un sos la alegere.

O altă idee de rețeta exotică ușor de preparat este din bucătăria indiana, celebrul pui tikka masala, pentru care avem nevoie de piept de pui, tăiat în fisiii subțiri, care vor fi ținute la frigider una – două ore într-o marinadă, menită să le umple de arome spectaculoase. De obicei, acest amestec extrem de aromat conține iaurt, fulgi de ardei iute roșu, lămâie, chimen, ghimbir, turmeric, usturoi, verdeață.

După ce s-au impregnat suficient cu aceste arome speciale, fasiile de piept de pui sunt prăjite, după care se vor servi alături de un sos delicios din ceapă, unt, ardei, sos de roșii, smântână și condimente. De asemenea, poți încerca și rețeta de pui cu lapte de cocoș, extrem de simplu de realizat. Ceapă, usturoiul și curry se călesc în ulei, se adaugă bucățile de piept de pui condimentate, după ce carnea este pătrunsă, se adaugă laptele de cocoș, sucul de roșii, iar la final se servește alături de orez.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker