Actualitate

Hoț prins după jumătate de an de la comiterea faptei, tocmai când se pregătea să fugă din țară

A căutat la „borcanul cu miere”, iar acum va da explicații în fața oamenilor legii. Este cazul unui tânăr constănțean, căutat de polițiștii din Buzău încă din vara anului trecut, după ce a lăsat fără agoniseală o bătrână dintr-o localitate buzoiană.

Polițiștii Secţiei de poliţie rurală Pogoanele l-au identificat principalul bănuit de săvârșirea furtului calificat, un bărbat de 31 de ani, din Constanța, încă din luna iulie 2020. Sesizarea a fost făcută în ziua de 12 iunie 2020 de către persoana vătămată, o femeie în vârstă de 78 de ani, din Rușețu. La sfârșitul săptămânii trecute, individul a fost prins când se pregătea să fugă din țară.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că, în ziua de 12 iunie 2020, bărbatul ar fi intrat în curtea persoanei vătămate sub pretextul că dorește a cumpăra miere, oferindu-i o bancnotă de 200 de lei, pentru care urma să primească restul. Bănuitul ar fi profitat de neatenția persoanei vătămate și ar fi sustras din camera în care aceasta ținea, banii suma de 5.400 de lei. În data de 25 februarie a.c., a fost pus în executare mandatul de aducere emis de polițiștii buzoieni pe numele bănuitului. Mandatul a fost pus în executare cu sprijinul polițiștilor de frontieră și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, bănuitul fiind condus la Secția de poliție rurală Pogoanele pentru audieri, precizează reprezentanții IPJ Buzău.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. Cercetările sunt însă continuate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Tânărul este cunoscut cu un trecut infracțional, fiind hoț “voiajor”.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker