Sport

HC pe podium, pentru cel puțin o săptămână

Buzăul repetă figura din tur și o bate pe Potaissa

Meci greu de tot pentru Buzău, atât în ceea ce privește adversarul, dar și din cauza unei săptămâni în cursul căreia nimic nu a mers bine pentru echipa lui Serhiy Bebeshko. „Lupii” luaseră bătaie la București, după o partidă în care nu a funcționat mai nimic, iar infirmeria plină nu oferea cine știe ce perspective înainte de întâlnirea cu echipa de pe locul doi.

Meciul a început rău, cu oaspeții la conducere, în timp ce Buzăul se agăța, parcă, de un adversar care părea că se poate desprinde în orice moment. Turda a condus mai tot timpul cu un gol sau două, în timp ce echipa locală a reușit să egaleze în trei rânduri, cu toate că a părut, în unele momente, secătuită de resurse fizice. La pauză, cele două echipe au încheiat la egalitate, 13-13, tot cu Buzăul venind din urmă, grație reușitei lui Bejenariu.

La reluare, culmea, HC a părut echipa mai proaspătă, în ciuda faptului că Turdenii, care nu jucaseră în Cupă, au avut toată săptămâna liberă. Buzoienii au lovit primii, prin Susanu, distanțându-se apoi până la 17-13, goluri venite ba pe contraatac, ba din jumătatea proprie, pe fondul atacurilor fără portar ale oaspeților. Au fost câteva momente care au dovedit, dacă mai era nevoie, că meciurile de handbal se câștigă cu apărarea, iar defensiva pregătită de Bebeshko a funcționat la cote înalte, anihilând, de cele mai multe ori, oamenii de gol ai Turdei. Buzăul a reușit apoi să-și facă jocul ofensiv, având în Malasinskas un dirijor de excepție. La 39 de ani, lituanianul, singurul centru valid al celor de la HC, a fost poate cel mai bun om de la Buzău, cu toate că n-a înscris atât de mult. Pe final, oaspeții n-au mai contat, iar HC s-a distanțat, la un moment dat, la șapte goluri (28-21) – ecart imposibil de remontat chiar și de o echipă clasată pe podiumul Ligii Zimbrilor. 29-26 după stingerea tabelei, scor primit de public cu ovații la scenă deschisă.

De la HC, niciun remarcat, pentru că toată echipa a jucat excelent, inclusiv băieții în a căror sarcină cade apărarea, un departament care nu se prea vede în statistici la final de meci.

  • Buzău: Tcaciuc – Broască 6, Bejinariu 6, Mosic 5, Susanu 4, Mitic 4, Malasinskas 3, Rață 1, Gopșa, Meduric, Klis, Cîțu, Anton.
  • Antrenor: Serhiy Bebeshko.

În clasament, HC stă mai bine ca niciodată în această perioadă. Cu 45 de puncte, Buzăul s-a cocoțat peste Minaur, echipă care joacă săptămâna viitoare tocmai cu Potaissa, un meci pe care cei de la HC pot să-l vizioneze relaxați, pentru că orice rezultat îi avantajează. Momentan, locul patru, ultimul care duce în Europa, e aproape securizat, doar o anomalie și o mare de ghinion putând să mai pericliteze un obiectiv care nu era anunțat oficial la startul sezonului.

Articole similare