Sport

HC își ia „tanc”

Daniel Susanu va evolua un an la Buzău

Chiar dacă nu au anunțat deocamdată numirea unui antrenor după plecarea lui Gabriel Armanu, cei de la HC au făcut prima mutare oficială în acest intersezon. Este vorba despre Daniel Susanu, sportiv aflat sub contract cu vicecampioana CSM Constanța, grupare care și-a dat acordul de a-l împrumuta la Buzău pe puternicul handbalist. Venirea handbalistului de 26 de ani acoperă un post deficitar, rămas descoperit după ce Zavi Dumitrana a preferat să semneze cu CSM București.

Susanu a avut evoluții foarte bune acum două sezoane, prestații în urma cărora a fost convocat inclusiv la echipa națională. În campionatul precedent însă a evoluat destul de puțin, mai ales în cupele europene. Clubul de pe Litoral a decis că Buzăul este soluția ideală pentru un împrumut, întrucât HC joacă în prima ligă, iar pivotul va avea ocazia de a prinde mai multe minute pe teren. Soluția le surâde și celor de la HC, întrucât, cel mai probabil, o parte din salariul sportivului va fi suportat de clubul cu care este sub contract. Cinci apariții în EHF European League a bifat Susanu în sezonul recent încheiat, pentru Constanța.

Născut la Galați, „Suzi” impresionează în primul rând la capitolul fizic. 105 kilograme are pivotul de 1.90. El joacă pentru Constanța încă din 2018, atunci când clubul de la malul mării evolua sub titulatura „Dobrogea Sud”.

Clubul nostru mizează și în viitor pe serviciile pivotului care a strâns mai mult de cinci sezoane în tricoul Constanței pe prima scenă a handbalului românesc. Evoluțiile bune și trofeele câștigate cu CSM Constanța l-au adus și în atenția selecționerilor României, care l-au convocat la ultimele campanii ale tricolorilor. Daniel Susanu se pregătește pentru o provocare nouă în sezonul următor, dar rămâne jucătorul nostru!”, se arată într-o postare a celor de la Constanța. (A.S.)

Articole similare