ActualitateCultură

Hasdeienii cuceresc Capitala la Serile Teatrului Studențesc

Emoție și așteptare intensă în Capitală: în această seară, trupa „3.14” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău va urca pe scena Serilor Teatrului Studențesc cu spectacolul „Almost, Maine”.

Sala este deja plină, pentru că este sold out, iar atmosfera e încărcată de emoție. Publicul din București se pregătește să descopere magia pe care liceenii buzoieni o aduc în fiecare reprezentație. Momentul este cu atât mai special cu cât marchează și celebrarea a zece ani de existență a trupei „3.14”, un deceniu în care teatrul a devenit pentru acești tineri o formă autentică de exprimare și de conectare cu lumea.

Spectacolul de astăzi promite două ore de emoție, dans și povești despre iubire, vulnerabilitate și speranță — toate transpuse cu sinceritate de o trupă care a obișnuit publicul să joace cu sala plină, la ruperea ușilor. „Așa cum ne-a obișnuit pe noi, buzoienii, în spectacolele de la Teatrul „George Ciprian”, cu sala plină, la propriu „la ruperea ușilor”, iată că și la București trupa hasdeiană are parte de același succes.

„Almost, Maine” este o piesă plină de tandrețe, despre iubire, începuturi și magia întâlnirii dintre suflete, plasată într-un orășel imaginar luminat de aurore boreale. Este pentru prima dată când trupa prezintă piesa în întregime, într-o versiune de două ore, cu trei momente coregrafice special integrate în structura spectacolului.

„Am jucat Almost Maine de șapte-opt ori până acum. În urmă cu câțiva ani am făcut doar o parte. Acum e piesa completă, solidă”, a declarat profesorul Dănuț Solcan, coordonatorul și mentorul trupei.

Participarea trupei „3.14” la Serile Teatrului Studențesc este cu atât mai impresionantă cu cât festivalul este dedicat trupelor de studenți, iar hasdeienii sunt singura trupă de liceeni din provincie care a reușit să fie selectată. Iar acest lucru nu s-a întâmplat o dată, ci pentru a treia oară.

„Cred că suntem singura echipă din provincie. Și sunt doar patru din toată țara care se califică…”, a subliniat profesorul Solcan, evidențiind nivelul de exigență al selecției și performanța excepțională a elevilor buzoieni.

De zece ani, trupa „3.14” nu este doar un grup de teatru, ci un adevărat spațiu de exprimare artistică pentru generații întregi de adolescenți care și-au spus poveștile prin teatru. „Almost, Maine” este o mărturie despre cum talentul, curajul și inocența pot transforma scena într-un loc al adevărului și al emoției autentice.

 

Articole similare