Maria Cîrlomăneanu este o tânără cu ochi atenți și cu suflet curios, care descoperă lumea prin experiențe noi și provocatoare. Deși nu a mai scris cronici până acum, adică până la Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr, primul contact cu acest exercițiu s-a dovedit pentru ea o experiență interesantă și revelatoare.
La piesa de teatru, notând câteva idei pe marginea spectacolelor, Maria a simțit pe propria piele ceea ce înseamnă să fii critic: nu doar observator, ci interpret și descoperitor de sensuri ascunse. Prin această activitate, ea a descoperit că atenția și reflecția asupra unui act artistic îți pot amplifica propria capacitate de a înțelege și simți profunzimea mesajului transmis pe scenă.
Maria nu se limitează doar la teatru. A fost implicată în activități de voluntariat și a participat la olimpiada de limba și literatura română încă din clasa a VI-a, dovadă a curiozității sale intelectuale și a dorinței de a se autodepăși. Deși, până acum, preocupările ei legate de teatru nu au fost centrale în parcursul ei, visul de a deveni actriță persistă în planurile sale. Ea crede, cu o luciditate admirabilă, că talentul nu este suficient: este nevoie și de muncă, de dedicare și de o prezență autentică pe scenă pentru a transforma fiecare rol într-o experiență veritabilă.
În Maria se întâlnesc sensibilitatea critică, setea de cunoaștere și dorința de expresie artistică, conturând profilul unei tinere care știe să privească dincolo de aparențe și să trăiască cu intensitate fiecare moment de creație.
Atentă la detalii și dornică să înțeleagă mecanismele lumii interioare, Maria a pășit pentru prima dată în rolul de cronicar și, deși este o încercare nouă, exercițiul scrierii despre un spectacol a transformat simpla privire de spectator într-un act de reflecție profundă.
Ea a scris o cronică în care demonstrează că spiritul critic nu înseamnă doar a observa, ci a descifra sensuri, a empatiza și a descoperi adevărul uman din spatele unei povești. Fiecare frază trădează curiozitatea și delicatețea unei minți tinere, care caută să înțeleagă viața însăși , cu durerile, fragilitățile și speranțele ei.
Vă invităm să citiți cronica semnată de Maria Cîrlomăneanu – ultima din seria prezentată de OPINIA în aceste zile -, în care surprinde cu sensibilitate și sinceritate povestea tulburătoare din piesa „Fetița din debara” de Oana Jindiceanu , un spectacol despre copilărie, traumă și puterea de a regăsi iubirea. (V.B.)
„Fetița din debara” de Oana Jindiceanu
Mulți ajung să se descurce în viață fără sprijinul nimănui. Astăzi am avut oportunitatea de a vedea acest lucru reflectat chiar într-o piesă de teatru. Pe o scenă simplă, unde sunt amplasate o ușă și încă două jumătăți, aveam să aflu cât de diferită este viața mea de a celorlalți și cât de recunoscători trebuie să fim pentru toate posibilitățile pe care le avem.
Am făcut cunoștință cu Oana, o doamnă care și-a prezentat toate etapele vieții. Ca fetiță de 4 ani care dorește să-și vadă părinții iubindu-se, a încercat să-i facă să se înțeleagă mai mult, însă nu a ajuns niciodată să-i facă să se sărute. La vârsta de 7 ani, era mândră să meargă cu tatăl ei pe stradă. De fiecare dată când trecea pe lângă o persoană, se abținea să nu ridice mâna și să strige „Acesta este tatăl meu!”. La 10 ani, Oana a dezvoltat o pasiune pentru citit. Pe atunci, locuia cu bunica sa, care nu îi oferea destulă iubire. „Tom Sawyer” a avut un mare impact asupra ei, deoarece conținea mici pasaje în care se regăsea. De aceea, a încercat chiar să fugă de acasă, lăsând în urmă și o scrisoare de adio. Nu a durat mult și bunica a aflat, certând-o și spunându-i că „Numai curvele fug de acasă!”. Fetița obișnuia să-și petreacă numai weekendurile la mama ei. De ceva vreme, a convins-o să stea și duminică seara la ea acasă, lucru ce a bucurat-o foarte mult. Mama ei ajunge să o întrebe câte sendvișuri îi pune bunica la pachet fetei și când află că nu primește niciunul, mama decide ca fata să nu mai meargă niciodată la bunica ei. Oana era foarte fericită, dar această veselie nu a durat prea mult, fiindcă mama a început să-și dezvăluie adevărata față. A constatat că bea foarte mult seara, de una singură, rareori acompaniată de niște prietene sau de vreun bărbat pe care nu-l mai vedea niciodată.
Când avea 13 ani, a început să-și găsească liniștea în muzică, în special în rock. De multe ori, se gândea cum ar fi fost dacă ar fi avut în viața ei o soră sau un frate, simțea că are nevoie de cineva de încredere, ca să se descarce când se simțea asaltată de emoții și de abuzurile mamei. O deranja atât de tare, că a început să o urască, din cauza dependenței sale. Ba chiar, în clasa a VII-a, s-a apucat de fumat pentru că voia să scape cu orice preț de viața asta.
La vârsta de 16, ani începe să aibă primul ei iubit, dar, din cauză că acasă nu primea destulă iubire și afecțiune, a încercat să o găsească în alte persoane, dar, la o vârstă destul de fragedă, rămâne însărcinată. Mama ei o duce la doctor, pentru a face avort, în pofida dorințelor fetei. După avort, se simte distrusă, convinsă că nu va mai face așa ceva niciodată. Experiența este sfâșietoare, făcând-o să simtă ca și cum copilul îi este smuls. De atunci, de fiecare dată când mergea pe stradă, avea impresia că toată lumea știa ce făcuse. Tot prin perioada aceea, se implică în trupa de teatru a școlii și, la 18 ani, este convinsă că va fi studentă la actorie. Deși mama nu o susține, ea tot încearcă să intre unde își dorește. Până la urmă, alege Facultatea de Litere.
În sfârșit, la 20 de ani, este studentă la actorie. Pentru prima dată, a văzut-o pe mama ei cu adevărat mândră de ea. După patru ani, termină facultatea și își continuă visul de a deveni actriță. Face rost, la 26 de ani, de numărul tatălui și încearcă să ia legătura cu el. Nu îl mai văzuse de fix 8 ani, 3 săptămâni și 2 zile. O dată ce se reîntâlnesc, petrec mult timp împreună, mai ales bârfind-o pe mama. Nu stau mult împreună, că tata este dus la Obregia. Oana este devastată, începe să nu-i placă viața de adult, vrea înapoi în debara. La 28 de ani, este însărcinată, dar mama îi strică entuziasmul spunându-i că îi trebuie un loc de muncă mai bun. Oana nu o bagă în seamă, ba chiar își face și o nuntă (câmpenească), toată lumea crezând că face parte dintr-un cult. La 40 de ani, naște pentru a patra oară, mirând pe toată lumea. După primele sarcini, a început să piardă dinți și să adune peste 100 de kilograme, ceea ce-i compromite cariera. Noua ei debara a devenit baia, unde se închide și mănâncă ciocolată.
Acum are 43 de ani și a înțeles, în sfârșit, de ce mama ei se comporta așa cu ea. Știa că nici ea nu a avut parte de iubire, așa că a venit cu o soluție pentru asta. Cei patru copilași au fost puși să o iubească pe bunică în orice situație, iar lucrul acesta chiar a mers. La fel și în cazul bunicului, care s-a ambiționat să meargă din nou singur pentru a petrece timp cu familia.
Jocul actriței a impresionat prin capacitatea acesteia de a transmite emoții complexe, situate la limita dintre inocență și pierderea ei, dintre suferința provocată de ceilalți și bucuria de a dărui. Teatrul este un exercițiu de măiestrie interpretativă, dar este și o stare de hipnoză estetică, la finele căreia apare purificarea prin artă.
Această piesă m-a învățat cât de importantă este iubirea și ce consecințe grave apar în absența ei, pentru că este principala valoare ce dă sens existenței.
