Hasdeieni, critici de teatru. Astăzi, Andreea Ana-Maria Cristea și Ariana Ștefania Stoica

Andreea Ana-Maria Cristea a intrat în sala de teatru purtând cu sine mai degrabă așteptări prudente decât entuziasm. Dar întâlnirea cu „Fetița din debara” s-a dovedit pentru ea, dincolo de experiența scenică, o mică descoperire de sine.

Ea ne-a împărtășit gândurile sale cu o sinceritate neforțată; Andreea pare să trăiască fiecare gest cu o seriozitate jucăușă, ca și cum lumea ar fi un loc în care detaliile cele mai mici au greutate. Observăm în spusele ei o sensibilitate care nu caută admirația, ci mai degrabă o înțelegere atentă: o manieră de a fi care nu se impune, ci se lasă descoperită. Vizionarea piesei nu a fost pentru ea o simplă întâmplare culturală; a fost mai degrabă un prilej de a observa cum ea, o tânără de clasa a X-a, poate, cu puterea condeiului, să reconstruiască   lumea cu finețe, atenție la nuanțe și un firesc care adesea lipsește celor grăbiți să se afirme. (V.B.)

„Fetița din debara”, cronica singurătății

„Fetița din Debara” este o piesă de teatru care prezintă spectatorilor fragmente din fiecare etapă a vieții: copilărie, adolescență, maturitate, fiind un tablou reunit chiar printr-un singur monolog al unui actor. Scena, camera de fundal, detaliile și luminile aduc la viață povestea unei fetițe a cărei dorință a fost întotdeauna să fie iubită. A dorit acest lucru de la frageda vârstă de șase ani, de când mergea cu tatăl ei pe stradă, ea apucându-i mâinile mari cu cele două mânuțe reci ale ei, arătându-l lumii pe eroul care este mereu lângă ea în fiecare zi, până la sfârșit, când reușește să-și vindece traumele: bunica, mama, fratele, care nu au reușit să-i ofere dragostea și apropierea necesară pentru a se aprecia pe ea însăși.

Bunica, fiind copleșită de pierderea primului ei copil, de trecerea printr-un război la doar șapte ani, nu-i poate dărui fiicei ei o copilărie fericită. Mama, plină de durere în suflet, își cufundă propria fiică în critică și neputință, continuând roata suferinței în propria familie, neștiind cum să-și ajute fiica. Relația dintre bunică, mamă și fiică ne arată complexitatea emoțiilor și schimbarea comportamentelor pe parcursul vieții fetei, o soluție pentru vindecare fiind timpul. Un personaj pozitiv, în contrast cu relația mamă-fiică, pare a fi tatăl. Acesta, de la începutul piesei până la final, este conceput ca fiind „salvatorul” fetei. Se recăsătorește și pierde contactul cu fiica lui, însă revine în poveste când fata este într-o perioadă de tranzit de la adolescență către maturitate, reprezentând încercarea de împăcare între trecut și prezent.

Oana Jindiceanu propune o viziune asupra maturizării ca proces de confruntare cu pierderea. „Fetița din debara” nu idealizează creșterea, ci o arată ca pe o desprindere dureroasă de inocență și visare. Debaraua devine un spațiu metaforic al conștiinței, locul unde sunt păstrate emoțiile și amintirile pe care le evităm, dar care continuă să ne definească. Aceasta, simbol al siguranței și al acceptării de sine, călătorește prin cele trei etape, fiind locul de refugiu și un portal către gândurile și dorințele pe care fetița nu le putea discuta cu oricine. În copilărie, debaraua se arată ca o mică încăpere plină de cărți, un loc al imaginației și al evadării. În adolescență, copila se mută cu mama ei, iar noua cameră se transformă în debaraua bunicii. Ajunsă la maturitate, în noul ei apartament, baia este locul unde se simte în siguranță pentru a fi ea.

Ceea ce m-a captivat cel mai mult este autenticitatea piesei. „Fetița din debara” nu forțează profunzimea, ci se desfășoară cu naturalețe. Limbajul este simplu, aproape confesiv, iar momentele poetice apar precum notițele lăsate într-un jurnal intim. Replica „Mi-e dor de cineva, dar nu știu exact de cine” surprinde perfect sentimentul de singurătate al adolescenței, un dor neștiut, care se transformă în neliniște și dorință de a găsi ceea ce cauți.

Durerea prin care a trecut, copilăria nefericită, pedepsele nejustificate, sarcina la o vârstă fragedă, abandonul de către tată, divorțul părinților, problemele membrilor familiei cu alcoolul, lipsa suportului medical, toate acestea au fost încercări grele, iar după ce le-a parcurs, primește titlul de Învingătoare. Piesa de teatru este o oglindă a societății în care trăim în ziua de azi și în același timp o soluție pentru toate problemele care ne opresc din a deveni cea mai bună versiune a noastră: „Nu există nu pot, ci nu vreau”. Toate momentele grele pe care le avem ne conduc spre succes, precum s-a întâmplat și cu fetița care a devenit femeie, iar în final a dobândit cel mai scump cadou al vieții: o îmbrățișare.

*

Ariana Ștefania Stoica este o tânără cu o pasiune veche pentru teatru, pasiune pe care a cultivat-o încă de la opt ani, la Cercul de teatru al Palatului Copiilor Buzău. De-a lungul timpului, această experiență i-a dezvoltat abilități scenice, o înțelegere profundă a emoțiilor umane și a relațiilor dintre oameni și  a ajutat-o să privească lumea cu atenție și sensibilitate.

Interesul ei pentru teatru a căpătat o dimensiune nouă în cadrul celei de-a XII-a ediții a „Săptămânii Teatrului Tânăr”, când Ariana a trecut de la spectator la critic. Pentru prima dată, a avut ocazia să scrie o cronică de teatru, descoperind astfel perspectiva analitică și reflexivă pe care o presupune această activitate. Experiența i-a oferit  ocazia  să observe  spectacolele cu ochii unui critic atent și apoi să exprime opinii fundamentate, ceea ce, cu siguranță, îi va fi de folos în parcursul său teatral viitor.

Dar teatrul nu a fost singura zonă în care Ariana și-a cultivat curiozitatea și implicarea. Ea a participat, cu rezultate remarcabile, la olimpiadele de limba engleză și limba română, la concursuri de poezie și fabule și a luat parte la proiecte internaționale Erasmus+, care i-au permis să colaboreze cu elevi din Italia și Grecia. Toate aceste experiențe i-au consolidat spiritul civic, capacitatea de comunicare și dorința de implicare.

Voluntariatul reprezintă pentru Ariana un fir călăuzitor; ea înțelege că implicarea activă în comunitate și în proiecte culturale  este o șansă de a contribui la construirea unei lumi mai sensibile și mai deschise, dar și o șansă de dezvoltare personală.

Prin cronica sa de teatru, Ariana Stoica demonstrează pasiune pentru artă și maturitatea unei tinere capabile să îmbine observația atentă cu gândirea critică, oferindu-ne o voce proaspătă în universul teatral. Ea ne invită să pășim în universul teatral, printr-o privire atentă și sensibilă asupra spectacolului
„D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, pus în scenă de Teatrul „Regina Maria” din Oradea, în regia lui Vlad Trifaș. Textul său surprinde esența piesei și vibrația unui eveniment cultural de excepție și, prin cuvintele sale, Ariana redă emoția trăită din sală, bucuria descoperirii și respectul față de arta scenică, invitându-ne să privim teatrul ca pe o formă vie de magie. (V.B.)

Comicul vieții și magia teatrului

Piesa care a încheiat a douăsprezecea ediție a festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, a fost „D-ale carnavalului”, o comedie de Ion Luca Caragiale, ce a prins viață datorită regiei lui Vlad Trifaș, în interpretarea trupei de la Teatrul „Regina Maria”, din Oradea.

Încă din primul moment în care am pășit în sală, decorul m-a surprins, impunându-mi așteptări ulterior confirmate. Acesta era alcătuit din două etaje, cu ajutorul unei schele din lemn și reprezenta o casă simplă, cu mobilier vechi, cu o frizerie la parter,  care avea  la etaj, un dormitor și un balcon. Pe parcursul spectacolului, personajele s-au folosit de toate detaliile scenografice într-un mod neașteptat. Au adus viața reală pe scenă, încălcând convenția simulării sau a iluziei. Spre exemplu, spargerea unei uși sau arderea unei plante cu un compus chimic  sunt elemente ce s-au integrat perfect lumii scenice.

Jocul actorilor a fost de excepție. Deși „D-ale carnavalului” este un text greu de prins în ramă poate și pentru că este și foarte cunoscut – ceea ce impune o abordare comparabilă cu precedentele -, regizorul, echipa de producție și distribuția (Petre Ghimbășan, Șerban Borda, Pavel Sîrghi, David Constantinescu, Ioana Dragoș Gajdo, Sorin Ionescu, Adela Lazăr și Alina Leonte) au reușit să convingă printr-o mizanscenă cel puțin memorabilă.

Carnavalul, unul dintre simbolurile celui mai mare comediograf român, semnifică aici un întreg univers, în care conflictul personajelor intrigă și amuză deopotrivă publicul. Datorită amprentei critice și ironice pe care Caragiale
și-o lasă asupra tuturor textelor sale, moravurile sau defectele general umane sunt demascate, iar regizorul păstrează nuanțele și evidențiază specificul operei, dincolo de adaptarea textului.

Acțiunea are loc, inițial, la „Frizeria lui Nae Girimea”, domnul Nae fiind căutat de o mulțime de persoane, printre care se numără și amanta sa, Mița, amantul Miței, poreclit Crăcănel, și amantul celeilalte amante a domnului Nae, Iancu. Angajatul său de încredere, Iordache, are grijă să-i servească pe aceștia, timp în care Mița și Iancu află despre legătura dintre amanții lor. Personajele îmbracă niște costume originale, specifice anilor 1880, adaptate fiecărui personaj.

Odată cu actul doi al piesei, decorul se schimbă, transformându-se într-un mic carnaval, din care nu lipsește un grătar adevărat pe care se pregăteau mici. Fumul, mirosul, agitația imprimă veridicitate. Totul se află sub semnul distracției, veselia este molipsitoare pentru public. Între acte, personajele dansează pe muzică populară specifică, chiuie și dansează vioi. Ultimul act al piesei lămurește certurile dintre personaje, rezolvă totul, ca-ntr-o comedie de bună calitate. Finalul piesei aduce în atenția publicului un simbol, respectiv o balerină dintr-o cutiuță muzicală, ce „încetinește” mișcarea personajelor, creând un tablou splendid, în care haosul finalului capătă sens, căci corespunde ordinii perfecte a operei.

Ca un indiscutabil omagiu adus maestrului Caragiale, spectacolul „D-ale carnavalului” a cuprins cu siguranță magia teatrului, a comicului și a artei, închizând într-un mod glorios frumosul Festival „Săptămâna Teatrului Tânăr”.