Sport

Gloria vs. CFR, în nocturnă

Duel interesant, vineri seară, între Gloria și CFR, două echipe cu obiective, dar și cu resurse diferite. Buzăul nu s-a
descurcat rău în precedentele două meciuri de pe teren propriu, legând două victorii la rând fără să primească gol. Ce-i drept împotriva unor echipe care suferă mult în această toamnă, Farul și Hermannstadt. Cu CFR, o echipă considerată pretendentă la titlu la începutul sezonului, misiunea e mult mai dificilă, departe de a fi, însă, imposibilă.

CFR Cluj se află într-o criză de rezultate, fanii nu-l mai doresc pe Dan Petrescu, dar „Bursucul” a fost, momentan, confirmat în funcție de patronul Varga. „Feroviarii” au bifat trei remize la rând în Superliga și Cupa României, reușind o singură victorie în ultimele cinci partide, acel 2-1 chinuit cu Poli Iași. Clujenii nu mai sunt acea echipă care impresiona prin apărarea ermetică, rețeta succesului pentru Dan Petrescu, dovadă că au încasat două goluri inclusiv de la FC Argeș, o divizionară secundă. Ca să nu le mai pomenim pe cele trei primite în ultima etapă de campionat, de la Sepsi OSK. Defensiva slabă, la fel de eficace precum trenurile companiei naționale cu același nume, ar putea fi speculată de buzoieni, cu o singură condiție, aceea a fructificării ocaziilor de gol, capitol la care Gloria a suferit mult în partida cu UTA.

Ca o veste bună pentru echipa din Crâng, CFR vine la Buzău fără portarul titular, după ce Mihai Popa a suferit o accidentare serioasă și va absenta cel puțin o lună. Cel mai probabil, între buturile clujenilor se va afla Otto Hindrich, goalkeeper de 22 de ani.

La capitolul dueluri directe, clujenii stau mult mai bine. De-a lungul timpului, au avut loc patru meciuri directe Gloria Buzău–CFR Cluj, toate câștigate de formația din Ardeal. Cele mai recente au avut loc în sezonul 2008/2009 din Liga 1. „Feroviarii” câștigau cu 2-0 pe teren propriu și cu 1-0 în deplasare. Evident, cum meciurile s-au disputat într-o cu totul altă eră, palmaresul întâlnirilor directe are o mai mică relevanță.

Cum partida se joacă de la 21.00, societatea locală de transport în comun a prelungit programul pe traseele 5 și 8. Gloria a păstrat prețul biletelor, cel mai ieftin, la peluza a II-a, fiind 15 lei. Pentru tribuna a II-a microbiștii vor trebui să scoată din buzunar 25 de lei, în timp ce pentru tribuna I un tichet costă  35 de lei.

Articole similare