Sport

Gloria, victorie cu Craiova şi locul 2 în Liga Naţională!

Gloria a urcat pe locul 2 în Liga Naţională, într-un trio fruntaş de la vârful clasamentului care le mai cuprinde pe CSM Bucureşti (locul 1) şi Rapid Bucureşti (locul 3), toate cu acelaşi număr de puncte, 12, după victoria obţinută sâmbătă seară, la Sala Sporturilor, cu SCM Craiova, într-un meci din etapa a 5-a.

Gloria a învins cu scorul de 29-25 (15-13), dar Craiova şi-a vândut scump pielea la Buzău. De altfel, startul partidei le-a aparţinut oltencelor, care s-au aflat în mai multe rânduri în avantaj pe tabelă, dar buzoiencele au încheiat prima repriză în avantaj, după reuşitele de pe final ale Alinei Ilie. Craiova a rămas periculoasă şi în startul părţii a doua, chinuindu-le serios pe gazde. O reuşită a Anei Maria Ţicu (42) le-a readus pe oltence în avantaj, 18-17. De acum specialitatea casei, Gloria a revenit extraordinar pe final, când a avut şi şase goluri avans, 28-22 (58). Finalul a fost lipsit de emoţii, iar fetele lui Aurelian Roşca şi Romeo Ilie au bifat o victorie categorică, numai bună înaintea meciului următor, marele duel cu CSM Bucureşti, de joi, de la Sala Sporturilor!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker