Sport

Gloria și Sepsi, vineri, în urvertura etapei a 17-a

Superliga își reia parcursul după pauza prilejuită de meciurile naționalei. Etapa cu numărul 17 debutează la Sfântu Gheorghe, cu meciul Sepsi–Gloria Buzău. Nu există o tradiție a duelurilor dintre covăsneni și adversarii din această etapă. Precedentul meci di-rect a fost și singurul de până acum. În iulie, în etapa a doua, Sepsi se impunea la Buzău cu 2-1, după două reprize diametral opuse. În prima, Gloria a arătat mai degrabă jenant, dar a revenit excelent în mitanul secund și a fost la câțiva milimetri de o egalare, negată de sistemul VAR.

Între timp, ambele echipe și-au schimbat antrenorii. Neamțul Storck a fost înlocuit cu Valentin Suciu, iar Prepeliță i-a lăsat locul lui Neagoe. Conducătorii clubului buzoian se felicitau după aducerea olteanului, întrucât înlocuitorul lui Prepeliță pierduse un singur meci din primele cinci. Și acela la limită, în deplasare la campioana din sezonul trecut. Însă, după succesul la scor de neprezentare cu Hermannstadt a urmat declinul. Înainte de Sepsi–Gloria Buzău, echipa lui Neagoe are trei înfrângeri consecutive, fără gol marcat. E adevărat, toate aceste eșecuri au fost la un gol diferență.

Gloria a înregistrat o victorie, două remize și cinci înfrângeri în deplasările din Superligă în acest sezon. Singurul succes afară a fost obținut în debutul campionatului, 2-1 la Iași, într-un meci în care Poli a ratat un penalty. Din cele 26 de goluri încasate de trupa din Crâng, 19 au fost în partidele din deplasare. De altfel, Gloria și Hermannstadt sunt echipele care au primit cele mai multe goluri în meciurile de pe teren străin. Tot egala ultimei clasate este echipa lui Neagoe și la numărul de înfrângeri în acest campionat, nouă.

Două mari slăbiciuni a arătat Buzăul în ultimele runde: atacul „subțire” și greșelile personale, aspecte mai greu de corijat, indiferent de antrenor. Lipsa de eficacitate a compartimentului ofensiv s-a văzut mai ales în meciul cu Petrolul, atunci când Gloria a avut la dispoziție aproape 70 de minute pentru a egala, însă atacul a fost bont, ocaziile reale putând fi numărate pe degetele de la o mână. Rămâne de văzut dacă pauza competițională i-a oferit lui Neagoe răgazul necesar pentru a remedia aceste probleme.

Valentin Suciu a pierdut doar două meciuri din cele opt pe banca echipei din Sfântu Gheorghe în Superligă, în deplasare cu Farul și acasă cu FCSB. În schimb, Sepsi a arătat slăbiciuni mari în prima etapă din grupele Cupei, atunci când a fost bătută de Alba Iulia, o grupare din Liga a III-a. Chiar înainte de întreruperea campionatului, trupa lui Suciu a câștigat cu 2-1 la Iași. Condusă pe tabelă, echipa din Sfântu Gheorghe a întors rezultatul după reușitele lui Alimi și Neskovic.

Pentru buzoieni, chiar și un punct ar însemna un boost de moral, după trei înfrângeri consecutive. Cum între cele două combatante de mâine diferența din clasament este de doar 8 puncte, o remiză nu pare o misiune imposibilă pentru gruparea din Crâng. În schimb, o înfrângere ar confirma acutizarea unei crize din care este greu de ieșit.

Meciul Sepsi – Gloria Buzău, de vineri, ora 17.30, va fi televizat de două posturi TV cu acoperire națională.

Articole similare